Medicul Ștefania Szabo, strigat de ajutor, cu o lună înainte de a muri! Ce mesaj cumplit a transmis
Moartea fulgerătoare a medicului Ștefania Szabo, director medical al Spitalului Județean de Urgență Buzău, a lăsat în urmă un gol imens și un mister uriaș. Chirurgul a fost găsit fără suflare marți dimineață, cu doar două ore înainte de a ieși din gardă.

Colegii săi sunt convinși că tragedia a fost provocată de epuizarea extremă la care era supusă de mult timp, fiind una dintre cele mai active și implicate persoane din unitatea medicală.
„Este un volum foarte mare de muncă. La un moment dat ajungi la un nivel în care nu mai poți”
Șocant este faptul că, cu doar o lună înainte de a muri, medicul trăsese un semnal puternic de alarmă în cadrul unei emisiuni TV, vorbind deschis despre presiunea enormă pusă pe umerii cadrelor medicale.
Ea atrăgea atenția asupra volumului uriaș de muncă, mai ales în timpul gărzilor, care sunt mult mai solicitante decât programul normal, fără a fi recunoscute corespunzător prin vechime:
„Eu în gardă muncesc, și muncesc suplimentar față de orele de program. Dar munca este aceeași, dacă nu mai grea, pentru că în gardă ai urgențe de rezolvat. La program ai pacienții programați. (…)
În gardă vin urgențele, munca și volumul de muncă este mai mare după orele de program decât în timpul programului, când suntem și toți acolo, când ne mai putem împărți munca. (…) E aceeași muncă, de aia nu înțeleg de ce să nu beneficiem de vechime conform muncii. E muncă, nu stăm.”
Era un discurs lucid, un strigăt de ajutor venit din partea unei profesioniste epuizate.
„Și medicii sunt oameni. La un moment dat nu mai poți”
Ștefania Szabo avertiza atunci că suprasolicitarea poate duce la colaps, iar cadrele medicale ajung să cedeze:
„Este un volum foarte mare de muncă. La un moment dat ajungi la un nivel în care nu mai poți. (…) Și medicii sunt oameni. La un moment dat nu mai poți. Ai momente când nu mai poți.”
Tot atunci, ea făcea apel la pacienți să nu mai aglomereze Unitatea de Primiri Urgențe cu probleme care pot fi rezolvate la medicul de familie sau în ambulatoriu:
„Dacă pacienții ar înțelege că anumite patologii pot fi tratate prin medicul de familie (…) nu ar mai veni să încarce UPU. (…) Am reuși să tratăm urgențele.”




































