Ministrul Dezvoltării vorbește despre stadiul lucrărilor la Cazinoul din Constanța. Când se redeschide
Cseke Attila, ministrul Dezvoltării, a vorbit despre stadiul lucrărilor la Cazinoul din Constanța. Potrivit acestuia, faimosul obiectiv urmează să redeschidă în acest an, iar pe lângă acesta, ministrul a vorbit și despre alte clădiri importante din țară, care se află în curs de renovare.

Cazinoul din Constanța urmează să își deschidă porțile în acest an. Ministrul Dezvoltării, Cseke Atila, a vorbit despre stadiul lucrărilor, care ar fi gata în proporție de 80%. De asemenea, aproape de finalizare se află și alte obiective importante din țară, cum ar fi Academia de Muzică, din Cluj, sediul Tribunalului şi Judecătoriei Alexandria, cât şi Spitalul din Sinaia.
După ședința de guvern de astăzi, ministrul a precizat și faptul că a fost aprobată o hotărâre în privința stabilirii criteriilor de prioritizare a proiectelor de investiții care își primesc finanțarea de la Programul naţional de construcţii de interes public sau social, potrivit Antena 3 CNN.
Cazinoul din Constanța se va redeschide în acest an
Cseke Attila a explicat că hotărârea aprobată astăzi garantează finanțarea pentru 2025 a proiectelor derulate de către Compania Naţională de Investiţii „C.N.I.”- S.A.
„Acest mecanism ne asigură finanţarea sigură garantată pe 2025 ca toate investiţiile care astăzi sunt cu grad de execuţie de minim 80% şi se derulează prin CNI să poată fi finanţate şi finalizate în 2025. Deci, avem pe aceste criterii de prioritizare toţi banii necesari în buget să terminăm toate lucrările care au grad de execuţie de minim 80%”, a precizat ministrul Dezvoltării, potrivit sursei citate.
Mai multe clădiri importante vor fi restaurate
De asemena, Cseke Attila a vorbit și despre celelate proiecte care se află în desfășurare în acest an. Potrivit acestuia, este vorba despre obiective din întreaga țară.
„Aş da câteva exemple ce înseamnă acest lucru în 2025. Înseamnă că ceea ce am anunţat deja şi suntem în procedură de recepţie finală vom putea preda beneficiarului şi societăţii şi tuturor cetăţenilor României Cazinoul din Constanţa, putem să finalizăm lucrarea acolo şi să-l finanţăm, noul ansamblu pentru Academia de Muzică din Cluj, căminul studenţesc al Universităţii de Vest din Timişoara, căminul studenţesc al Universităţii de Medicină şi Farmacie din Târgu Mureş, sediul Tribunalului şi Judecătoriei Alexandria şi spitalul nou de la Sinaia”, spune Cseke Attila.