Ea este Ioana, fetița născută la aproape 6 luni la Spitalul Universitar. Cântărea sub 500 de grame

Ultima actualizare:

Pe 17 noiembrie este sărbătorită Ziua Mondială a Prematurității. La Spitalului Universitar de Urgență București, de la începutul anului și până în prezent au fost aduși pe lume 1.620 de nou-născuți, dintre care 187 au fost prematuri.

image

Cel mai mic copil adus pe lume în clinica de Obstetrică- Ginecologie a S.U.U.B. este o fetiță care a fost născută înainte de 6 luni și a cântărit sub 500 de grame – valori considerate sub limita viabilității în întreaga lume, a cărei șansă a fost că a întâlnit aici o echipă de medici obstetricieni și neonatologi care au crezut în ea, care i-au acordat toate îngrijirile medicale necesare, deși a avut numeroase riscuri și complicații.

Citește și: O viață nouă, în România! Zeci de bebeluși ucraineni se nasc la noi în țară

Profesionalismul personalului medical, dotarea cu echipamente performante și dragostea familiei au fost răsplătite cu minunea de a putea externa acest copil după 3 luni, în brațele mamei sale. Ioana împlinește, mâine, 7 luni de viață, fiind o bucurie pentru întreaga ei familie.

 Numărul de prematuri a atins o medie de 13%

Doamna Prof. Univ. Dr. Monica Cîrstoiu, șef Clinica Obstetrică- Ginecologie. „Anul 2021 a însemnat, referitor la natalitatea în România, puțin peste 180.000 de nașteri, cel mai mic număr de nașteri din ultimii 100 de ani. Peste 15.000 de prematuri, cu sarcini gemelare peste 300 și sarcini cu tripleți, 58. De ce prematuri? Pentru că există numeroși factori de risc, pe de o parte vârstele extreme, vorbim de 7.400 de mame adolescente care au născut și 5.800 de mame care au născut peste 40 de ani. 4 din 10 mame nu își monitorizează sarcina și aici intervine factorul de risc care duce la nașterea prematură. În momentul în care pacienta nu se investighează pe parcursul sarcinii are riscul de a naște mai devreme de 37 de săptămâni și în acest fel apar riscuri atât pentru ea cât și pentru copil.

În ceea ce privește investigațiile pe care trebuie să le facă o tânără mămică: pe de o parte sunt investigațiile uzuale efectuate prin medicul de familie, pe de altă parte investigații complexe în rândul femeilor care au mai multe avorturi sau mai multe nașteri premature. La noi, în Spitalul Universitar de Urgență București, femeile beneficiază de investigații complexe legate de germenii și factorii infecțioși care duc la nașteri premature, din complexul toxoplasmă, citomegalovirus, rubeola, herpes. Toate aceste investigații se pot face prin internări clasice.

De asemenea, se pot face investigații suplimentare legate de statusul de coagulare, modificările trombofilice și de sindrom antifosfolipidic, care prin tulburări de coagulare duc la oprirea în evoluție a sarcinilor sau la o naștere prematură. Nu trebuie să uităm investigațiile legate de germenii situați la nivelul tractului vaginal și cervical, care duc la ruperea prematură de membrane, care este urmată de o naștere a unui produs de concepție mai mic și infectat.

Pe de o parte apare riscul de prematuritate, pe de altă parte riscul de infecții. Ce mai putem face pentru tinerele mămici și copil? Putem matura pulmonar copilul, acel prematur care cu siguranță se va naște înainte de termen, prin administrarea unor medicamente din categoria dexametazonei.

În acești ani, în SUUB, numărul de prematuri a atins o medie de 13%, mult mai mare decât media națională, pentru că aici vin, prin transfer, toate cazurile grave, toate acele gravide care poate nu au șansa de a fi perfect sănătoase și în momentul în care apare o complicație legată de organismul lor: pornind de la AVC, de la infarct de miocard, de la patologii renale, patologii digestive, cancere, epilepsii, leucemii și multe alte cazuri grave ajung la spitalul nostru unde sunt preluate și investigate de echipe pluridisciplinare, datorită cărora mama și copilul primesc o nouă șansă la viață".

Doamna Prof. Univ. Dr. Monica Cîrstoiu, șef Clinica Obstetrică- Ginecologie
Doamna Prof. Univ. Dr. Monica Cîrstoiu, șef Clinica Obstetrică- Ginecologie

Dr. Octavian Munteanu, medic primar OG, medicul curat al mamei:  "Pacienta este la a doua naștere. O pacientă care a urmat corect investigațiile recomandate în timpul sarcinii, dar care, din păcate, a avut o complicație la morfologia de trimestrul II, s-a decelat o incompetență cervico-istmică. Dumneaei a urmat toate recomandările noastre și am reușit să evităm un avort, să ajungem la o limită a viabilității și, cu ajutorul echipei de neonatologi, am reușit să ducem la bun sfârșit această sarcină".

Dr. Adriana Dan, șef secție Neonatologie: „Născuți înainte de 7 luni și având greutăți de sub 1.000 de grame, copiii născuți prematur sunt total dependenți de îngrijirile medicale din secțiile de Terapie Intensivă Neonatală unde suferă intervenții complexe și complicate. Din păcate, în ciuda tuturor eforturilor noastre, o parte dintre pacienți nu reușesc să supraviețuiască sau supraviețuiesc cu sechele ce le vor umbri copilăria. Însă, majoritatea acestor copii reușesc să se adapteze, răspund la tratament, cresc și se dezvoltă, astfel că, după săptămâni sau luni de luptă cu boala, se externează la domiciliu. Pentru noi este o mare bucurie să vedem că un prematur, ajuns în stare gravă în maternitatea noastră, pleacă acasă cu o stare bună de sănătate".

Dr. Elena Szini, medic primar neonatologie, medicul curant al Ioanei: „De când s-a născut, Ioana ne-a arătat tuturor dorința ei puternică de a trăi și îmi pare bine că am reușit, împreună cu echipa profesionistă de neonatologie și cu ajutorul aparaturii moderne, ca, după aproape 120 de zile de spitalizare, Ioana să ajungă acasă, lângă familia ei".

·Georgiana, mămica Ioanei: „De-a lungul perioadei de spitalizare am trecut prin mai multe emoții, de la tristețe la fericire și de la fericire la frică. Ioana ne-a arătat, de fiecare dată, că este o fetiță luptătoare, un prematur puternic și a trecut cu bine peste toate încercările.

Vreau să mulțumesc echipei medicale care a avut atâta grijă de ea și au făcut posibilă venirea ei acasă. Acum, Ioana este acasă și este o fetiță sănătoasă și frumoasă".

Georgiana, mămica Ioanei transmite și un mesaj altor mămici de prematuri. „Nu încetați să sperați și aveți încredere în prematurii dumneavoastră, căci totul o să fie bine".

Secția de Neonatologie a SUUB este clasificată ca maternitate de grad III având capacitatea de a acorda îngrijiri medicale înalt calificate pentru orice fel de patologie neonatală. La terapie intensivă neonatală sunt 10 locuri și echipamente de ultimă generație necesare pentru îngrijirea prematurilor cu vârste de gestație și greutăți foarte mici (până la 26 săptămâni de gestație și 600 de grame) și a tuturor nou-născuților, indiferent de vârstă sau greutate.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
image png
venice 2855264 1280 jpg
cozi ceausescu jpg
orasul 5 min danemarca  jpg
Produse Lidl pe raft - magazin FOTO Shutterstock
Parlamentul European si Iohannis   sala goala FOTO Radu Eremia jpg
oala presiune jpeg
mircea diaconu jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net