Noutate în școala românească! Ce s-ar putea întâmpla cu orele de sport. S-a propus și introducerea Educației Nuțriționale ca disciplină obligatorie
Numărul de ore de educație fizică, în licee, ar putea fi dublat. În exclusivitate pentru Click!, Gabriel Toncean, vicepreședintele Agenției Naționale pentru Sport, a vorbit despre ce presupune implementarea acestui proiect. Decizia este una laudativă, spun părinții, în contextul în care România se află pe primul loc la obezitatea infantilă.

Mihai Craiu: „Copilul societăților moderne preferă să stea în fața unui ecran (...)!"
În țara noastră, obezitatea este una dintre afecțiunile tot mai prezente. România se clasează pe primul loc în UE când vine vorba despre obezitatea infantilă. Cele mai recente statistici arată că aproape 40% dintre copiii români au probleme cu greutatea.
„Copilul societăților moderne preferă să stea în fața unui ecran decât să facă mișcare în aer liber. Bună parte din părinți și bunici au impresia că cei mici nu mănâncă suficient și de asta primesc un exces de alimente. Și în al treilea rând, calitatea alimentelor”, explică Mihai Craiu, medic primar pediatrie.

Dublarea orelor de educație fizică, în licee
În acest context, Agenția Națională pentru Sport a venit cu o propunere către Ministerul Educației. Gabriel Toncean, vicepreședintele ANS, a declarat în exclusivitate pentru Click!, despre ce inițiativă este vorba: „Proiectul vizează dublarea numărului de ore de sport în licee, o măsură absolut necesară pentru sănătatea fizică și mentală a elevilor.
În prezent, tinerii din România au prea puține oportunități de a face mișcare organizată în cadrul școlii, iar acest lucru se reflectă direct în starea lor de sănătate. Această inițiativă nu se referă doar la creșterea timpului petrecut în sala de sport, ci și la diversificarea activităților fizice, astfel încât fiecare elev să găsească o formă de mișcare care să i se potrivească. Sportul nu trebuie privit ca o materie secundară, ci ca un pilon al dezvoltării armonioase.
Vicepreședintele ANS: „Introducerea Educației Nutriționale ca disciplină obligatorie!"
„În paralel, am propus și introducerea Educației Nutriționale ca disciplină obligatorie în școli. Sportul și alimentația sănătoasă sunt două elemente inseparabile pentru un stil de viață echilibrat. Nu putem să cerem elevilor să fie activi, dacă nu le oferim și cunoștințele necesare despre o nutriție corectă. Prin aceste două inițiative, ne dorim să construim o generație mai sănătoasă, mai activă și mai conștientă de alegerile sale în materie de stil de viață", explică Gabriel Toncean, pentru Click!. Acesta spune că, în prezent, s-au început demersurile inițierii proiectului care va fi înaintat ministerului Educației.
România, pe primul loc în UE la obezitatea infantilă
„Obezitatea infantilă este o problemă gravă în România, iar datele sunt alarmante: unul din patru copii suferă de exces de greutate. Această situație este cauzată de doi factori principali: lipsa activității fizice și alimentația dezechilibrată. Prin creșterea numărului de ore de sport și prin introducerea Educației Nutriționale în școli, putem combate direct aceste cauze. Mai mult sport înseamnă un consum caloric mai mare și o dezvoltare fizică mai armonioasă, iar o educație corectă în privința alimentației îi va ajuta pe copii să facă alegeri mai bune.
Problema obezității infantile nu este doar una estetică, ci și una medicală. Copiii obezi au un risc crescut de diabet, boli cardiovasculare și probleme articulare, iar în viitor, aceștia devin adulți cu probleme cronice de sănătate. Dacă nu luăm măsuri acum, vom avea o generație de tineri care, deși trăiesc în era tehnologiei și a progresului, vor fi mai bolnavi ca niciodată. Sportul și alimentația corectă trebuie să devină parte din educația de bază a fiecărui elev, la fel cum învățăm matematica sau limba română", explică vicepreședintele Agenției Naționale pentru Sport.

„Să tratăm sportul nu doar ca un hobby sau o activitate de weekend! (...)"
Ultimele statistici arată că în Finlanda sunt 3, chiar 4 ore de sport pe săptămână, plus pauze active. În Franța, elevii fac minimum 3 ore de sport, iar în Germania între 3 și 4 ore de educație fizică. Totodată, în Marea Britanie sunt cel puțin 2 ore obligatorii, plus multe activități extracurriculare.
„Diferența vine din viziune și din înțelegerea beneficiilor sportului. Țările care au performanță în educație, cum sunt Finlanda, Olanda sau Germania, au integrat sportul în sistemul lor de învățământ nu ca o materie secundară, ci ca o componentă esențială a dezvoltării copilului. În România, din păcate, sportul a fost tratat mult timp ca o disciplină „opțională” sau mai puțin importantă. Acest lucru trebuie să se schimbe. Nu putem vorbi despre un sistem educațional modern fără să luăm în calcul dezvoltarea fizică și mentală a elevilor", adaugă vicepreședintele Agenției Naționale pentru Sport, pentru Click!.
Vicepreședintele ANS: „elevii care fac sport au rezultate bune la învățătură (...)!"
„Un copil activ este un copil mai sănătos, mai fericit și mai concentrat la ore. Studiile internaționale arată clar că elevii care fac sport regulat au rezultate mai bune la învățătură, o stare de spirit mai pozitivă și un risc mai scăzut de a dezvolta anxietate sau depresie. În țările occidentale, există o corelație directă între sport și succesul academic, iar noi trebuie să învățăm din aceste modele.
Propunerile noastre – dublarea orelor de sport și introducerea Educației Nutriționale – sunt pași concreți către un sistem educațional mai sănătos și mai performant. Este momentul ca România să trateze sportul ca o prioritate națională, nu doar ca un hobby sau o activitate de weekend și nici doar la nivel afirmativ. Dacă ne dorim o generație de tineri puternici, sănătoși și competitivi, trebuie să începem chiar de acum să investim în ei.
Părinții laudă proiectul Agenției Naționale pentru Sport
Cezara este mama lui Andrei, elev în clasa a VII-a, la o școală din Capitală. Aceasta laudă inițiativa Agenției Naționale pentru Sport și își dorește ca băiatul său să facă mai multă mișcare. „El îmi spune mereu că la ora de educație fizică stă pe bancă. Că nu are chef să alerge, iar profesorul nu îi spune nimic. Eu nu mai știu cum să îl motivez, să îl fac să înțeleagă cât de important e sportul. Acasă vrea numai cu tableta și telefonul. Îl mai trimit afară, dar îmi spune că nu are ce face. Nu știu care e soluția, poate măcar dacă la școală ar fi reguli mai stricte în privința sportului s-ar mai schimba ceva", spune aceasta, pentru Click!.
Otilia este mama Georgianei. Ea se poate lăuda la acest capitul cu fiica ei. „Fata mea abia așteaptă orele de educație fizică. Ei îi place să zburde, să facă gimnastică, îi place mișcarea. De mică noi am dus-o la plimbări prin parcuri, iar tatăl său a înscris-o la baschet. Eu aș fi fericită cu introducerea orei de Educație Nutrițională. În sfârșit, aud de o materie utilă pentru viață".