O faimoasă fabrică de bere din România se închide după aproape 5 decenii de activitate

Ultima actualizare:

După 44 de ani în activitate, una dintre cele mai faimoase fabrici de bere din țara noastră se închide! Din păcate, sute de angajați vor fi nevoiți să își găsească un nou loc de muncă.

Fabrica de bere de la Galați se închide / foto: IStock
Fabrica de bere de la Galați se închide / foto: IStock

Fabrica de bere Martens Galați s-a închis, după ce a funcționat în țara noastră vreme de aproape 5 decenii, din anul 1978. În anul 1997, compania a fost listată pe bursă, iar mult mai recent, în mai 2023, s-a anunțat faptul că, în continuare, se vor concentra doar pe distribuție. Din păcate, decizia luată de companie are ca efect secundar dispariția locurilor de muncă din departamentul de producție.

Fabrica de bere din Galați are o tradiție îndelungată în țara noastră, iar de-a lungul celor 44 de ani în care a fost operațională, a produs și comercializat nenumărate mărci de bere. Printre acestea se numără Postăvaru, Drive, Hora Unirii, dar și Ploll, ori Ștefan cel Mare. Acestea erau comercializate inclusiv prin intermediul unor mari lanțuri de retail.

Fabrica de bere de la Galați se închide

Mai mult decât atât, berea produsă la această fabrică mergea și către export. De exemplu, Driver, bere ce nu conținea alcool, a fost exportată pentru mult timp, iar destinația principală a acesteia era Egiptul. În același timp, Ploll și Ștefan cel Mare mergeau, de asemenea, către export, însă acestea se îndreptau spre Statele Unite.

În anul 1998, pachetul majoritar de acțiuni al acestei fabrici de renume a fost achiziționat de către Martens Brewerij. Această companie are o istorie ce începe tocmai în anul 1758, în Bocholt (Belgia).

„Au trecut de atunci peste 250 de ani, iar tradiția a fost transmisă de-a lungul a opt generații. În tot acest timp, valorile lor au rămas neschimbate: au transformat artă fermentării unor ingrediente simple și naturale în artă de a da prilej oamenilor de a împărți un moment de bucurie împreună”, scriau cei de la Martens, pe rețelele de socializare, conform Adevărul.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Spovedanie foto Ziarul Lumina jpg
image
image
image
image
image
image
casa franta 1 euro facebook jpg
Lukasz Szpunar jpg
iarna aprilie hunedoara jpg
Hotel Ambasador Bucuresti FOTO Shutterstock
autostrada romania ucraina jpg
pensie jpg
labirintul logo jpeg
image png
image
actualitate.net
image
actualitate.net