O tânără, criticată pentru că ar fi lăsat un dar prea mic la nuntă. Incidentul a stârnit dezbateri în online

O tânără, criticată pentru că ar fi lăsat un dar prea mic la nuntă. Incidentul a stârnit dezbateri în online

Ultima actualizare:

O dezbatere aprinsă s-a stârnit în mediul online după ce o tânără din România a povestit că a fost certată prin SMS pentru darul de nuntă. Deși lăsase o sumă considerabilă, tinerei i s-a spus că, de fapt, erau prea puțini bani.

Tânăra a lăsat 1.600 de lei / foto: Magnific
Tânăra a lăsat 1.600 de lei / foto: Magnific

Tânăra a lăsat 1.600 de lei pentru două persoane, dar organizatorii nunții i-au reproșat că suma este prea mică. Tânăra a povestit în mediul online că a primit un SMS în care era certată pentru faptul că ar fi lăsat un dar de nuntă prea mic, potrivit informațiilor de la adevarul.ro.

În plus, femeia a explicat că fusese invitată la nuntă de către familia mirilor, în ciuda faptului că nu mai ținuse legătura cu aceștia de aproximativ 15 ani.

„Am fost două persoane și darul a fost în jur de 1.600 de lei, pe care i-am dat cu tot dragul”, a scris femeia. Însă, la scurt timp după nuntă, ea a primit un mesaj care a luat-o prin surprindere.

I s-a reproșat că darul de nuntă era prea mic

Tânăra a spus că s-a simțit bine la nuntă, dar regretă că aceste evenimente au început să fie tratate ca o afacere.

„Am primit un mesaj de la acel membru al familiei cuplului să-mi spună că meniul a fost 100 de euro și că a primit de la X și Y 2.000 de lei. Sincer, m-am distrat la nuntă, deși nu mă așteptam, dar după mesajul ăsta regret că am fost, că am ajuns să vedem nunțile ca pe o afacere, și nu ca pe o bucurie. Cum vi se pare toată întâmplarea? Trebuia să fiu mai «up to date» (n.r. informată la zi) în privința sumei? Merit mustrarea?”, a scris tânăra.

„Mergeți doar la nunțile unde mergeți cu drag”

Povestea tinerei a generat reacții intense în mediul online. Un viitor mire chiar a spus că ar trebui rupte legăturile cu persoanele care fac comentarii de acest fel.

„Mergeți doar la nunțile unde mergeți cu drag și cu inima deschisă pentru miri. Dați cât puteți, măcar să acoperiți meniul, și atât”, a scris acesta.

Eram abia după facultate și am fost invitat la o nuntă de oameni cu posibilități, dar nu aveam bani de așa ceva. Am dat 350 de lei, cred că sub valoarea meniurilor. M-a sunat ginerele a doua zi să-mi mulțumească pentru că am venit și să-mi spună că speră că m-am distrat.

Acum cinci ani, când m-am însurat, mi-a fost rușine să-l invit, pentru că trecuseră anii și dădusem atât de puțin la nunta lui. A aflat că mă însor, m-a sunat să mă certe că nu l-am invitat și mi-a trimis o grămadă de bani. Lecția este că, în orice situație, contează doar caracterul omului”, a povestit un alt internaut.

Ce spun românii despre darurile de nuntă

Românii au mai vorbit, în trecut, despre darurile de nuntă, care se transformă într-un efort financiar tot mai mare.

„Doamne ferește, am o nuntă anul acesta, dăm 2000 de lei de cuplu și asta este. Oricum nimeni nu ne-a dat mai mult de 1500 în 2022, așa că ar trebui să fie în regulă”, scria un român pe Reddit.

Înțeleg toate punctele de vedere, chiar dacă unele sunt total opuse. Cred că soluția problemelor este eliminarea cuvântului trebuie sau, mai bine zis, a culturii impuse. După mine: însurățeii să își facă nunta cum doresc și cât își permit, fără pretenții de la invitați. Invitații să dea cât își permit”, scria o altă persoană.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
caldura, foto shutterstock jpg
loto loterie istock jpg
Inselatorie online plata card FOTO Shutterstock jpg
masina spalat magnific1 jpeg
ambulanta dejeanul jpeg
litere freepik jpg
favignana italia captura video jpg
surubelnita gazon getty1 jpeg
image
image