Ce înseamnă cuvântul „tenchi”. Puțini români îi cunosc sensul și în ce situații poate fi folosit

Ce înseamnă cuvântul „tenchi”. Puțini români îi cunosc sensul și în ce situații poate fi folosit

Limba noastră are în spate o istorie îndelungată, iar de-a lungul mileniilor, nenumărate populații cu origini diferite și-au lăsat amprenta asupra limbii române. Iar unele cuvinte din limba noastră sunt atât de rare și de neobișnuite încât cei mai mulți oameni nici nu vor crede că fac parte din ea.

Este un termen foarte rar / foto: Freepik
Este un termen foarte rar / foto: Freepik

În general, indiferent din care parte a țării am fi, atunci când vine vorba despre conversații uzuale, de zi cu zi, cu toții vom folosi aceleași cuvinte. Însă, de-a lungul României există regionalisme, adică cuvinte folosite numai în anumite zone restrânse, care reușesc să inducă în eroare foarte mulți oameni.

Iar unul dintre cele mai rare astfel de cuvinte este unul care definește un aliment foarte popular în această perioadă. Mai precis, este vorba despre „tenchi”. În perioada caldă a anului, foarte mulți români savurează tenchi și îl pregătesc în diferite feluri. Acest termen este folosit în locul unui cuvânt extrem de comun.

Ce înseamnă cuvântul „tenchi”

Mai precis, acest cuvânt este un regionalism folosit în Ardeal și Banat. Iar pentru cei care nu sunt originari din aceste zone, cuvântul transformă chiar și o propoziție banală într-un mister total.

Practic, regionalismul „tenchi” înseamnă „porumb”! Cuvântul poate fi folosit atât atunci când ne referim la știulete în general, cât și atunci când vine vorba despre boabe desprinse de pe acesta.

Puțini oameni știu ce înseamnă acest cuvânt

Termenul tenchi este împrumutat din limba maghiară, motiv pentru care uzul s-a limitat mereu la zona Ardealului. Desigur, „tenchi” nu este singurul regionalism rar din țara noastră, pe care aproape nimeni nu îl poate defini.

Un alt termen care induce foarte mulți în eroare este și „perje”. La prima vedere, acest cuvânt nu pare să semene cu niciun alt cuvânt din limba română, iar semnificația lui poate să ne surprindă. Mai precis, „perje” este un regionalism din Moldova care înseamnă, de fapt, „prune”!

Astfel de cuvinte sunt auzite foarte rar în conversațiile moderne, dar fac parte din bagajul impresionant pe care limba română l-a acumulat de-a lungul secolelor.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
favignana italia captura video jpg
surubelnita gazon getty1 jpeg
Centrala de la Cernavoda foto Facebook Nuclearelectrica Oficial png
motocicleta germana gasita in dunare foto volksbund png
vulturul din bronz amplasat pe universitate foto pmb jpeg
profesoara adobestock jpg
drona jpg
valtoare png
image
image