Primul val de ieftiniri pe Litoral

Ultima actualizare:

După minivacanţa de Sfânta Maria, considerată de operatorii din turism ca fiind cel mai aglomerat weekend de pe litoral, hotelierii încep să scadă tarifele la cazare. Nu există nicio regulă, nicio dată fixă, unii aplicând reducerile din 15 august, alţii din 22 august, iar alţii abia de la 1 septembrie, precizează adevarul.ro.

Minivacanţa de Sfânta Maria a adus cei mai mulţi turişti pe Litoralul românesc
Minivacanţa de Sfânta Maria a adus cei mai mulţi turişti pe Litoralul românesc

După un weekend full, Litoralul se mai linişteşte. Turiştii sunt mai puţini acum, aşa că şi tarifele se reduc treptat până spre începutul toamnei.

Anul acesta, hotelierii au de suferit pentru că şcolile încep devreme - din 5 septembrie - aşa că nu mai au mult timp de făcut bani.Ca să fie mai atractivi, hotelierii au început primele reduceri ale verii. Astfel, la Hotelul Modern din Mamaia (patru stele) preţurile s-au micşorat încă din data de 15 august astfel că o cameră dublă a ajuns să coste pentru o noapte 559 de lei faţă de 642 de lei.

Hotelul va mai aplica o scădere a tarifelor începând cu data de 22 august când preţul pe noapte al unei camere va costa 510 lei, scrie adevarul.ro.La trei stele, Hotelul Pirates Resort din Mamaia va avea începând cu 22 august un tarif mai mic cu 100 de lei la închirierea unei camere duble, cu demipensiune. Astfel, aceasta nu va mai costa 737 de lei/noapte (demipensiune), ci 623 de lei.

Eforie Nord nu duce lipsă de turişti  

În Eforie Nord sunt mai puţine hoteluri care reduc preţurile după data de 15 august. Fiind una dintre cele mai căutate staţiuni de pe Litoralul românesc, Eforie Nord nu duce lipsă de turişti în a doua parte a lunii august.

Cel puţin asta reiese din politica de preţuri adoptată de hotelieri ,care au redus firav, nu au redus sau chiar au majorat puţin tarifele la cazare. Hotelul Bran Brad Bega (patru stele) va aplica o micşorare a tarifelor începând cu data de 22 august.

Astfel o cameră dublă cu mic dejun inclus se va închiria pentru o noapte cu 332 de lei faţă de 543 de lei cât costă acum. Hotelul Europa (patru stele) din aceeaşi staţiune va aplica o reducere de 13 euro la o noapte de cazare, astfel că turiştii vor plăti, începând cu data de 21 august 178 de euro/noapte pentru o cameră dublă în loc de 191 de euro.

Spring Holiday Neptun (trei stele) a redus tarifele începând cu data de 15 august, astfel că o cameră dublă costă acum 194 de lei/noapte faţă de 243 de lei.

Hotelul Majestic va reduce preţul unei camere duble (cu mic dejun inclus) cu 32 de lei, astfel că, începând cu 21 august, cazarea la acest hotel va costa 364 de lei faţă de 396 de lei.Toate preţurile se reduc treptat până la 1 septembrie, când începe programul Litoralul pentru toţi, care-i aşteaptă în special pe pensionari sau pe cei fără copii. Familiştii vor fi preocupaţi de rechizite pentru noul an şcolar!  

Teodosie, întrerupt de o defecţiune tehnică

La o zi după gafa extraordinară de la ceremonia de Ziua Marinei, organizatorii au dat explicaţii pentru ÎPS Teodosie: „Statul Major al Forţelor Navale, în calitate de instituţie organizatoare a ceremoniei de luni, 15 august, din Portul Militar Constanţa, regretă situaţia creată pe timpul oficierii serviciului religios.

Întreruperea amplificării sunetului pe timpul acestui moment a fost cauzată de o defecţiune tehnică a circuitului audio. Din nefericire, această avarie nu a putut fi sesizată şi comunicată în timp util prezentatorilor ceremoniei.

Aceştia nu aveau legătură vizuală cu locul de oficiere, interpretând întreruperea sunetului drept încheierea serviciului religios şi, astfel, au introdus următorul moment din ceremonial.

Conducerea Statului Major al Forţelor Navale va transmite, în cel mai scurt timp, către Arhiepiscopia Tomisului o informare oficială cu privire la cele întâmplate şi exprimă încă o dată regrete pentru eroarea de comunicare survenită între personalul tehnic care a asigurat desfăşurarea ceremoniei“.

image

Luni, slujba oficiată de Arhiepiscopul Tomisului a fost întreruptă brusc, iar ÎPS Teodosie, vizibil deranjat de incident, a părăsit manifestările dedicate Zilei Marinei.

Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
teren de fotbal jpg
image
image
image
image
image
image
image png
petre roman mineriada jpg
Ce s a aflat despre Elena Ceausescu la 33 de ani de la Revolutie  Obiectul pe care il avea la ea in ultima zi de viata 1 jpg
extensii gene pexels jpg
saptamana patimilor jpeg
Prințesa Diana și William  foto   GettyImages jpg
Alejandra Marisa Rodríguez jpg
lisa pisano transplant rinichi porc afp jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net