Răpus de caniculă înainte de ziua lui. Duminică își invitase rudele și prietenii la petrecere, dar va fi condus pe ultimul drum

Ultima actualizare:

Un bărbat din Arad a murit răpus de căldură, joi, în ziua în care toată România a fiert la temperaturi de peste 40 de grade la umbră. Omul, în vârstă de 57 de ani, se afla pe stradă în miezul zilei când a simțit că ceva nu este în regulă cu el. A intrat în prima farmacie, dar și-a pierdut cunoștința și a căzut înainte să apuce să mai spună ceva.

zina dumitrescu smurd jpeg

Incidentul tragic a avut loc în cartierul Grădişte din Arad, pe strada Romanța. Joi, după-amiază, în jurul orei 15.45, un apel telefonic la numărul unic de urgenţă 112 anunţa un caz de lipotimie.

Unui bărbat căruia i se făcuse rău pe stradă, a intrat în farmacie să-şi cumpere medicamente. Omul a simțit că ceva nu este în regulă cu el și a intrat în prima farmacie ca să ceară ajutor, dar și-a pierdut imediat cunoștința și a căzut înainte să apuce să spună ceva.

La faţa locului s-a deplasat un echipaj SMURD de Terapie Intensivă Mobilă care a găsit victima în stare de inconştienţă. Au fost efectuate manevre de resuscitare dar, din păcate, fără succes. Medicul echipajului a fost nevoit să declare decesul bărbatului, relatează Aradon. 

A murit cu o zi înainte să împlinească 57 de ani 

Bărbatul era din comuna Livada. Era în putere și nu se știa să aibă probleme medicale. Canicula i-a fost însă fatală.

Vineri ar fi fost ziua lui și urma să împlinească 57 de ani.

Se pare că avea pregătită o petrecere aniversară pentru duminică, la care își invitase mai multe rude prieteni și vecini.

Moartea bărbatului a provocat un adevărat șoc în familie și printre cunoscuții lui. Acum, duminică, în locul petrecerii pe care o pregătea, toți oamenii care l-au cunoscut îl vor conduce pe ultimul drum.

Potrivit Serviciului de Ambulanţă Judeţean Arad, în ziua de 13 iulie

patru bărbaţi au leşinat în loc public, în timp ce în alte două cazuri leşinul s-a produs în mijloace de transport în comun.

Cinci din cei şase bărbaţi cu lipotimie au fost transportaţi la Unitatea de Primire Urgenţe a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Arad pentru investigaţii suplimentare.

Recomandare ISU: Deplasările sunt recomandate în primele ore ale dimineții sau seara, pe cât posibil prin zone umbrite, alternând deplasarea cu repausul în spații dotate cu aer condiționat (magazine, spații publice)

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Regina Letizia și Regele Felipe Foto Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Vue du village de Tourrettes sur Loup depuis la route des Quenières JPG
netflix pixabay jpg
luxemburg istock jpg
jessica riggs calendar nud profimedia (1) jpg
georgescu iohannis foto EPA + FB jpg
1280px Podul de la Cernavodă distrus în 1916 jpg
poligon explozie jpg
ucraina png
image
actualitate.net
image
actualitate.net