Românii își vor alege președintele mai devreme. Când va avea loc primul tur de scrutin

Ultima actualizare:
Google Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Liderii PSD şi PNL s-au întâlnit miercuri, la Palatul Parlamentului, pentru o nouă rundă de discuţii cu privire la comasarea alegerilor şi a unui calendar complet al scrutinelor din acest an. Alianța PSD-PNL a decis comasarea alegerilor locale cu cele europarlamentare, iar ca dată a fost stabilită ziua de 9 iunie. Totodată, PSD și PNL vor candida la europarlamentare pe liste comune. În ce privește algerea președintelui României aceasta ar putea avea loc în luna septembrie, cu 90 de zile înainte de expirarea mandatului președintelui Klaus Iohannis.

alegeri prezidentiale jpeg

Pe cine aleg românii pe data de 9 iunie

Liderii coaliţiei au purtat discuţii încă de dimineaţă, la Guvern, iar printre subiectele discutate au fost datele alegerilor şi listele comune la europarlamentare. Discuţiile continuă şi după-amiază cu şedinţe separate de partid.

Ședinţa Biroului Politic Naţional al PNL este programată la ora 16,00, iar a Consiliului Politic Naţional al PSD urmează să înceapă tot la ora 16,00.

Așadar, pe data 9 iunie, stabilită de Coaliţia de guvernare, românii vor alege în aceeaşi zi primarii, şefii de consilii judeţene şi noii aleşi din Parlamentul European.

Alegeri prezindențiale în septembrie

Tot în această dimineaţă, Coaliția a ajuns la un acord pe calendarul alegerilor din a doua parte a anului, cele parlamentare, respectiv prezidențiale.

S-a discutat ca alegerile prezidenţiale să fie organizate în luna septembrie, cu 90 de zile înainte de expirarea mandatului preşedintelui Klaus Iohannis.

Există deja un proiect de lege depus de UDMR în Parlament, iar sursele spun că acest proiect ar putea fi adoptat în perioada următoare astfel încât Coaliţia de guvernare să poată organiza alegerile prezidenţiale în cursul lunii septembrie. 

Potrivit surselor din cadrul Coaliției, primul tur al alegerilor prezidențiale va fi organizat pe 1 sau 8 septembrie. Iar turul al doilea, care va decide președintele pentru următorii cinci ani, va fi pe 15 sau 22 septembrie.

Alegerile parlamentare ar urma să fie la termen, adică în prima săptămână din luna decembrie.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
femeie sala istock jpg
coliva pomenire morti pomana mosii de iarna de vara foto shutterstock 1755598406 jpg
carne pui pasare adobestock jpg
avion png
oltcit club webp
banner cristian pomohaci png
image png
santierul naval mangalia webp
image
image