Se face tot mai cald, iar ploile devin din ce in ce mai rare. Ce ne așteaptă în următoarele săptămâni

Institutul Național de Meteorologie a făcut publică previziunea meteorologică pentru următoarea lună. Potrivit acesteia, vara se va face simțită începând de zilele următoare și treptat căldura va pune stăpânire pe întreaga țară. Prima lună de vară vine cu temperaturi de foc, potrivit celei mai recente prognoze ANM. Veștile nu sunt chiar bune dacă ținem cont că valorile vor fi în creștere, iar ploile vor fi din ce în ce mai rare.

Temperaturi ridicate și ploi puține

În iunie temperaturile vor crește peste normal, iar ploile vor fi puține. Foto: Profimedia Images
În iunie temperaturile vor crește peste normal, iar ploile vor fi puține. Foto: Profimedia Images

Sfârșitul lunii mai aduce ploi în vestul și sud-vestul țării, însă acestea vor fi din ce în ce mai rare o dată ce pășim în prima lună de vară, când temperaturile vor crește, dar ploile vor rare sau chiar deloc în anumite regiuni.

Pentru săptămâna 20 - 27 mai, meteorologii anunţă temperaturi peste cele obişnuite pentru această perioadă în jumătatea de nord a ţării şi sub cele obişnuite, în jumătatea sudică.

Prima jumătate a lui iunie va fi caracterizată de temperaturi peste cele normale şi regim pluviometric deficitar în multe regiuni, conform prognozelor anunţate marţi de ANM.

Săptămâna 20.05.2024 – 27.05.2024

Temperatura medie a aerului se va situa peste mediile multianuale în jumătatea de nord a teritoriului, în timp ce în rest regimul termic va fi uşor sub cel normal pentru această perioadă.Cantităţile de precipitaţii vor fi excedentare în regiunile vestice şi sud-vestice şi deficitare în rest.

Săptămâna 27.05.2024 – 03.06.2024

Temperatura medie a aerului va avea valori apropiate de normele climatologice ale perioadei în cea mai mare parte a ţării, posibil uşor mai ridicate în vest, nord şi local în centru.Cantităţile de precipitaţii vor fi deficitare în majoritatea regiunilor, dar mai ales în zonele de deal şi de munte.

Săptămâna 03.06.2024 – 10.06.2024

Mediile valorile termice se vor situa peste normele climatologice ale perioadei la nivelul întregii ţări.Regimul pluviometric va fi deficitar în toată ţara, dar mai ales în regiunile sudice şi estice.

Săptămâna 10.06.2024 – 17.06.2024

Mediile valorilor termice se vor situa uşor peste mediile climatologice ale perioadei la nivelul întregii ţări, dar mai ales în regiunile sudice şi estice.Regimul pluviometric va fi uşor deficitar local în sudul şi estul teritoriului şi apropiat de cel specific pentru această perioadă în rest.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
image png
image png
venice 2855264 1280 jpg
cozi ceausescu jpg
orasul 5 min danemarca  jpg
Produse Lidl pe raft - magazin FOTO Shutterstock
Parlamentul European si Iohannis   sala goala FOTO Radu Eremia jpg
oala presiune jpeg
image
actualitate.net
image
actualitate.net