Singura gară din România care servește drept punct de frontieră pentru două țări! A fost inaugurată în 1870 și este inspirată după un palat din Viena

Este o clădire de o frumusețe rară, pe care chiar dacă cei mai mulți dintre noi o cunoaștem, doar puțini români știu cât de importantă este, cu adevărat. În plus, ea servește și ca punct de frontieră pentru două țări, atât România, cât și Republica Moldova!

Clădirea a fost inspirată de Palatul Dogilor din Veneția
Clădirea a fost inspirată de Palatul Dogilor din Veneția

Mulți români au trecut, de-a lungul anilor, pe lângă această clădire superbă din Iași. Poate că cei mai mulți dintre noi chiar am și trecut prin ea, atunci când am călătorit cu trenul. Însă, Gara Iași are în spate o istorie importantă, iar astăzi, acest loc este și un punct de frontieră între țara noastră și Republica Moldova. Cei care ajung aici au oportunitatea de a călători direct către Chișinău, cu trenul.

Acest loc a fost plănuit de către autorități încă de la mijlocul secolului XIX, atunci când domnitorul Mihail Sturdza dorea să lege orașele țării printr-o rețea feroviară. Însă, planurile au fost abandonate pe rând, iar de abia odată cu sosirea pe tron a Regelui Carol, ele au început să fie puse în practică.

Clădirea este inspirată de Palatul Dogilor din Veneția

Gara Iași și-a deschis porțile pentru călători în anul 1870, iar, la acea vreme, era a treia gară de pe teritoriul României. Primele două au fost inaugurate în anul anterior, în 1869, în București și în Giurgiu.

Superba clădire a Gării Iași a fost gândită de către arhitectul austriac Johan De Wachter. Acesta s-a inspirat din Palatul Dogilor, din Veneția, iar gara este chiar și astăzi o adevărată bijuterie a orașului Iași.

A devenit una dintre cele mai importante gări din țară

În doar câțiva ani de la inaugurarea ei, Gara Iași a devenit una dintre cele mai importante din țară. Pe aici treceau trenuri chiar și din țările vecine României, din orașe precum Cernăuți și Odessa. Chiar și astăzi, aici se află un important nod feroviar.

În plus, cei care ajung aici au oportunitatea de a călători cu trenul direct către Chișinău. Astfel, această gară superbă servește drept punct de frontieră, pentru Republica Moldova și România.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Metoda finalandeza de a incalzi casa  Sursa foto shutterstock 2390967661 jpg
clickpentrufemei.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
DONATII PAR jpg
image png
Kate Middleton, Prințul William și copiii George, Charlotte și Louis Foto Profimedia (1) jpg
mersul cu uratii 8 ian 2025   foto ionelia nuca (1) jpeg
legume jpg
moarte  sursa foto   Shutterstock jpg
HMPV jpg
6 front poza cap austriac jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net