Tragedie la un festival de știință din Cluj-Napoca. Două fetițe au suferit arsuri severe în timpul unui experiment. Victimele, în stare gravă

Un incident grav a avut loc în Cluj-Napoca, în timpul unui experiment chimic desfășurat în cadrul Festivalului Român de Științe, în urma căruia două fetițe au suferit arsuri severe. Mama uneia dintre victime a făcut primele declarații despre circumstanțele accidentului și lipsa măsurilor de siguranță.

Doctor. Foto: arhiva.
Doctor. Foto: arhiva.

„Nu erau adulți responsabili”

Potrivit mamei, experimentul chimic a avut loc în aer liber, iar copiii prezenți au fost invitați să participe activ, fără o supraveghere adecvată. „Acolo au pregătit niște copii efectiv un experiment. Ei au chemat copiii din primul rând să vină să simtă mirosul și atunci una dintre fetițe, cea mai mică, de 7 ani, a plecat capul, iar părul ei a luat foc. De la prima fetiță, focul s-a extins și la fetița mea”, a explicat mama, potrivit unei relatări pentru Știrileprotv.

Femeia a descris rapiditatea cu care s-au petrecut evenimentele și faptul că doar intervenția promptă a unui vizitator a împiedicat o tragedie și mai mare. „Un vizitator i-a aruncat repede o geacă pe fată și așa a stins focul de pe fața ei, iar la mână s-a stins focul mai târziu. Nu era îngrădit, era totul la liber, nu erau adulți responsabili”, a adăugat ea.

Lipsa măsurilor de siguranță

Incidentul a șocat și îngrijorat părinții prezenți la eveniment. Un alt părinte a transmis că, deși accidentul se produsese deja de aproape două ore, organizatorii nu au luat nicio măsură imediată pentru a preveni alte incidente similare. „Ne-a îngrijorat și ne-a șocat în egală măsură faptul că, deși se întâmplase de aproape două ore incidentul, lucrurile au continuat ca și cum nu se întâmplase nimic. Erau foarte mulți copilași de vârstă mică care se înghesuiau la anumite mese”, a declarat părintele.

Victimele, în stare gravă

Cele două fetițe au fost transportate de urgență la spital, unde au fost supuse intervențiilor chirurgicale. Daniela Drăghici, reprezentantă a Spitalului de Copii din Cluj, a confirmat că fetițele au fost operate și că se află la terapie intensivă. „Necesită tratament chirurgical de specialitate și va fi pe termen lung. Sunt stabile hemodinamic”, a explicat aceasta.

Recuperarea celor două victime se anunță de lungă durată, iar trauma suferită va avea un impact semnificativ asupra vieții lor.

Poliția a deschis o anchetă și investighează circumstanțele accidentului. În plus, se iau în considerare și acuzațiile unor părinți, care susțin că organizatorii evenimentului nu au supravegheat corespunzător desfășurarea experimentului. În acest caz, autoritățile au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Planete, Pixabay (2) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
image png
Metoda japoneza de slabit  Iti ia doar 10 minute pe zi  Sursa foto  shutterstock 1807805059 jpg
George Simion și paraclisul   în fundal   al nunții sale de la Măciuca Vâlcea Foto captură video jpg
Satul Criscior si centrul minier Barza Foto Daniel Guță  ADEVĂRUL (3) jpg
Parcul arheologic Pompeii (foto: Pixabay)
5465654 jpg
most haunted hotel interior jpg
Bancnote lei bani FOTO Shutterstock jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net