Un bărbat din Mehedinți și-a omorât fosta iubită, apoi s-a predat

Tragedie într-o localitate din județul Caraș-Severin! O femeie de 32 de ani a sfârșit groaznic în mâinile fostului iubit, lăsând în urmă un copilaș de numai 5 ani. După comiterea faptei, criminalul s-a predat cu tot cu arma pe care a folosit-o. 

politia nu treceti 0 jpeg

Nu se știe ce a fost în mintea bărbatului de 29 de ani miercuri seară. Cert este că a înjunghiat-o mortal pe cea care îi fusese iubită, apoi i-a dus cadavrul pe un câmp din apropierea localității Cărăvan și l-a abandonat acolo.

Nu se știe încă ce a făcut în noaptea de miercuri spre joi, însă joi dimineață (astăzi, 17 februarie 2022), bărbatul care și-a înjunghiat mortal fosta concubină a mers la poliție și s-a predat, având și arma asupra sa. El a mers la Poliția Drobeta Turnu Severin însoțit de fratele său.    

S-a predat la poliție cu tot cu arma crimei

Agresorul, care locuiește în județul Mehedinți, s-a prezentat joi dimineaţa la sediul Poliţiei Drobeta Turnu-Severin şi a relatat că în cursul nopţii a înjunghiat-o mortal pe femeie. Acesta le-a povestit oamenilor legii cum, după comiterea faptei, a abandonat cadavrul femeii în zona localităţii Cărăvan, pe un câmp. 

Imediat polițiștii au intrat pe fir și au constatat că cele relatate de individ se confirmă în totalitate.

Polițiștii au găsit cadavrul în locul indicat de agresor

„Poliţiştii de la Secţia 2 Poliţie Rurală Caransebeş s-au deplasat imediat la faţa locului, cadavrul femeii de 32 de ani fiind găsit în zona indicată. La acest moment, bărbatul de 29 de ani se află în custodia poliţiei”, a precizat IPJ Caraș-Severin.

Poliţiştii au informat Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraş-Severin, în vederea demarării anchetei în acest caz. Cel mai probabil, criminalul va fi arestat preventiv pentru 30 de zile și apoi judecat pentru omor calificat. 

Din nefericire, un copil de numai 5 ani a rămas acum fără mamă.

Puteți urmări știrile Click! pe Google NewsFacebook și Instagram!

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
cum recuno ti un mecanic auto bun 5 calita i necesare jpg
image
image
image
image
image
image
image png
tiktik chelnerita png
fabrica freepik jpeg
dieta peste somon cu legume   shutterstock 2255828609 jpg
 Dietă- post intermitent FOTO Shutterstock
banner pensii png
cutie cu legume din sera Foto Shutterstock
Teren agricol tractor FOTO Shutterstock
image
actualitate.net
image
actualitate.net