Usturoiul botezat după Benone Sinulescu, epuizat în magazine

Cel mai nou usturoi de Buzău, botezat după numele interpretului de muzică populară Benone Sinulescu, decedat luna trecută, se bucură de succes. Leguma a trecut primul mare test, după omologarea de la începutul anului. Înainte de Crăciun, cultivatorul a livrat supermarketurilor din ţară zece tone de marfă.

Legumicultorul Valentin Jecu se mândreşte cu leguma-condiment
Legumicultorul Valentin Jecu se mândreşte cu leguma-condiment

La cererea unui fermier din Râmnicu Sărat, Valentin Jecu, în urmă cu mai mulţi ani, specialiştii Staţiunii de Cercetare pentru Legumicultură Buzău au preluat soiurile locale, pe cale de dispariţie, pentru a le îmbunătăţi. Dintre acestea, usturoiul Benone, denumit aşa în cinstea regretatului artist, a fost omologat la începutul anului 2021. Este un soi dulce-acrişor, foarte aromat şi mai iute decât cel din import, după cum îl descriu cercetătorii din Buzău.   

”Marele artist Benone Sinulescu s-a bucurat când a aflat că numele său este atribuit unui soi de usturoi din judeţul natal. Era un prieten al staţiunii noastre de cercetare şi mereu îi trimiteam seminţe, inclusiv usturoi, pentru a le planta în grădina sa din comuna arădeană Bârzava”, spune, pentru adevarul.ro, Costel Vânătoru, de la Staţiunea de Cercetare -Dezvoltare pentru Legumicultură (SCDL) Buzău.   

În primăvara acestui an, Valentin Jecu a cultivat usturoiul abia omologat, Benone, pe o suprafaţă de peste 15 hectare din comuna buzoiană Râmnicelu, considerată patria usturoiului autohton. ”Este primul lui an sub denumirea de usturoi Benone. Este usturoiul de Râmnicelu, care din acest an poartă denumirea cunoscutului interpret. Este acelaşi soi de usturoi cu aceleaşi calităţi, dulce - acrişor - iute, ceea ce nu se va mai găsi la alt usturoi din România”, explica Valentin Jecu la înfiinţarea culturii.

Usturoiul a fost apreciat de clienţii din toată ţara
Usturoiul a fost apreciat de clienţii din toată ţara

Usturoiul recoltat în toamnă a fost ţinut câteva luni la uscat, etapă în care leguma a căpătat rezistenţă, astfel încât să poată fi păstrat până după iarnă. 

Înainte de sărbători, Valentin Jecu a livrat supermarketurilor din ţară zece tone de usturoi Benone, ambalat în săculeţi din plasă. Cererea a fost mare, deoarece leguma-condiment este nelipsită din preparatele specifice sfârşitului de an. În depozite, producătorul mai are aproximativ 20 de tone, gata să ajungă la magazine în perioada dintre Anul Nou şi Paşte. Comuna Râmnicelu e vestită în toată ţara pentru gustosul soi de usturoi. 

Pământul bun şi priceperea generaţiilor de cultivatori au făcut ca leguma-condiment să capete multe calităţi. “Usturoiul are cerinţe speciale faţă de sol şi de climă. Nu se obţin rezultate bune pe tot teritoriul ţării, ci doar în zonele pretabile usturoiului, în luncile râurilor, în zone cu teren uşor nisipos, cu drenaj bun. Buzăul oferă condiţii bune”, arată cercetătorul Costel Vânătoru.

image

Benone Sinulescu a murit în noiembrie

Benone Sinulescu (1937-2021) a fost unul dintre cei mai îndrăgiţi cântăreţi de muzică populară. Originar din Siriu (Buzău), rapsodul se stabilise în comuna Bârzava (Arad), alături de soţia sa, Elena, dar n-a uitat niciodată locurile copilăriei. Artistul a fost răpus de o pneumonie severă, la mijlocul lunii noiembrie.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Regina Letizia și Regele Felipe Foto Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
tarani romani cuptor jpg
Ploaie Autostrada jpg
ochi albastri jpg
moneda jpeg
calatori tren cfr gara de nord frig foto shutterstock 2229976057 jpg
cumparaturi supermarket alimente  shopping (2) jpeg
junjun1 jpeg
michael jackson jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net