Vesta reflectorizantă este obligatorie în mașină? RAR explică și unde trebuie ținut extinctorul
Câți șoferi știu exact unde se află extinctorul, trusa medicală și triunghiurile reflectorizante din mașină? De cele mai multe ori, răspunsul vine după câteva secunde de ezitare, semn că nu au trecut prin situații neplăcute în trafic – ceea ce, desigur, este ideal.

De aceea, reprezentanții RAR au discutat despre importanța tuturor acestor obiecte într-un autovehicul.
Ce spun specialiștii RAR
În privința vestei reflectorizante, mulți șoferi se întreabă dacă este obligatorie. În cazul autoturismelor, legislația nu impune purtarea sau deținerea ei, obligația fiind valabilă doar pentru vehiculele de peste 3,5 tone. Chiar și așa, prezența unei veste în mașină rămâne o măsură de siguranță utilă, mai ales în situații de urgență pe timp de noapte.
„Vesta reflectorizantă este obligatorie. Mit sau realitate? Am fost întrebați despre acest subiect și vă putem spune că în cazul autoturismelor acest accesoriu nu este obligatoriu, așa cum este în cazul autovehiculelor de peste 3,5 tone”, au declarat reprezentanții RAR.
Importanța unui extinctor și trusei medicale
În cazul unui incendiu minor izbucnit la autovehicul, timpul de reacție devine esențial. Un extinctor ascuns sub podeaua portbagajului, acoperit de bagaje voluminoase, poate deveni inutil exact în momentul în care este cel mai necesar.
Pentru a evita astfel de situații, este recomandat ca extinctorul să fie amplasat într-un loc ușor accesibil, astfel încât să poată fi folosit imediat. La fel de important este ca dispozitivul să fie certificat de RAR sau de organisme similare din alte țări, pentru a garanta că respectă standardele tehnice și de siguranță.
Extinctorul și trusa medicală trebuie verificate periodic, deoarece au termene de valabilitate. Dacă acestea sunt depășite, polițistul rutier poate aplica sancțiuni. O simplă verificare făcută din când în când poate preveni atât amenzi, cât și situații în care echipamentele nu mai funcționează corespunzător.
„Recomandarea noastră este să poziționați dispozitivul într-un loc ușor accesibil, de unde să-l puteți lua imediat și să achiziționați doar produse certificate de RAR sau de alte organisme similare din afara României. Astfel aveți siguranța că extinctorul a fost fabricat după standarde tehnice și de siguranță (...). Verificați regulat data de expirare a extinctorului și trusei medicale de prim ajutor, deoarece legislația prevede sancțiuni pe care polițistul rutier le poate aplica în cazul în care constată că termenul de valabilitate este depășit”, au mai adăugat reprezentanții RAR.



































