S-a făcut anunțul! Pe ce dată se primesc pensiile în aprilie

Ultima actualizare:

Pensionarii au primit garanția că se vor bucura de bani înainte de Paște. Marius Budăi, ministrul Muncii, a anunțat data la care vor ajunge pensiile. Așadar, când vor primii pensionarii banii?

Pe ce dată se primesc pensiile în aprilie?
Pe ce dată se primesc pensiile în aprilie?

Pe ce dată vor primii pensionarii pensiile?

Ministrul Marius Budăi a explicat că dată la care pensionarii români primesc pensia de obicei este 1-15 aprilie, în pentru aprilie anul acesta, se pare că toți vor încasa mai devreme. Și mai exact, înainte de sărbătorile pascale, pentru a le permite oamenilor sa facă pregătirile pentru Paște.

Așadar, chiar dacă în mod obișnuit pensionarii își primesc pensiile în perioada 1-15 aprilie, de data aceasta banii vor ajunge în posesia lor cel târziu pe 11 aprilie, de la poștaș sau pe card. De asemenea, Marius Budăi a declarat că pentru cei care primesc pensia pe card, banii vor ajunge și mai devreme, și anume pe 10 aprilie, chiar dacă de obicei aceastea intră în data de 12 a fiecărei luni, dar nu mai târziu de 13. Însă, acum,  din partea autorităților va fi făcut un efort pentru a mulțumi pe toată lumea.

Voucherele sociale pentru alimente și mese calde

Pe lângă pensia din aprilie anul acesta, pensionarii cu venituri mai mici sau egale cu 1700 de lei, vor primi, de asemenea, și cea de-a doua tranșă de 250 de lei pentru alimente și mese calde, din cadrul programului „Sprijin pentru România”. Prin urmare, pentru a face cumpărături în Săptămâna Mare, peste 2.4 milioane de români vor primi voucherele de 250 de lei aferente lunii aprilie mai devreme.

„În Săptămâna Mare, încărcăm cardurile cu cei 250 de lei pentru cei 2.400.000 de beneficiari pe care îi avem în cadrul programului Sprijin pentru România. Am fixat ca şi termen data de 13 aprilie, să se poată folosi oamenii şi să cumpere cele necesare pentru sărbătorile de Paşti”, a declarat ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Marcel Boloș, potrivit Impact.ro.

Totodată, ca sărbătorile pascale să fie sărbătorite cu bucurie de toată lumea, peste 800.000 de români vor primi pachețele în valoare de 390 de lei fiecare din partea guvernului.

  Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!     

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Fiicele Regelui Mihai si Principele Radu la parastasul de 6 ani al Regelui Mihai   Daniel Angelescu, Casa Majestatii Sale (2) jpeg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
mario iorgulescu jpg
politist1 jpg
Regina Margrethe a Danemarcei   Per Morten Abrahamsen jpeg
ambulanta elevi pexels jpg
index webp
dovleac istock jpg
tigara fum  dependenta  productie tigari   foto pixabay jpg
Steag Romania FOTO Shutterstock jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net