Ceașca de sănătate: sunătoarea, iată un remediu natural excelent pentru bolile grave ale secolului

Ultima actualizare:

Sunătoarea este o plantă folosită de secole pentru menținerea sănătății. Medicii antici, printre care Dioscoride și Hippocrate i-au apreciat efectele terapeutice și o recomandau bolnavilor pentru tratamente în afecțiunile digestive, urinare, pentru problemele menstruale și depresie. Periodic, pe plan mondial, mii de tone de sunătoare se transformă în medicamente, care ţin în frâu bolile secolului: depresia, hipertensiunea arterială, astmul, obezitatea şi îngrăşarea, afecţiuni cauzate de dezechilibrele emoţionale. Zeci de studii şi teste de laborator, efectuate în Germania, demonstrează că sunătoarea, numită și ”planta sufletului” este un tonic pentru echilibrul sufletesc.

La aceste concluzii au ajuns cercetătorii germani în urma unui experiment-gigant, efectuat pe 3250 de pacienţi, suferinzi de diverse forme de depresie. La aceleaşi rezultate au ajuns şi alţi cercetători din Statele Unite şi din Anglia. Aşa se explică faptul că, pentru prima dată în istoria medicinei alopate, tratamentul cu sunătoare este recomandat de medici ca adjuvant pentru depresie.

Cum se prepară, cum se administrează sunătoareaIată formele de tratament1.Sunătoarea este un antidepresiv recunoscut

Tratamentul cu preparate de sunătoare s-au dovedit salvatoare pentru cele patru categorii de depresii distincte: depresii reactive, cauzate de evenimentele negative din viaţa pacientului, depresii biologice (uneori moştenite), depresii psihiatrice, rezultate prin pierderea contactului cu realitatea şi depresii hibernale, apărute în sezonul rece, când lumina naturală a zilei este redusă în intensitate şi înlocuită cu lumină artificială.

2.Efectul extractului de sunătoare

Extractul de sunătoare acţionează ca medicamentele antidepresive şi determină scoarţa cerebrală să elibereze neurotransmițători care induc anumite stări emoţionale, cum ar fi optimismul, entuziasmul şi  tonusul psihic. Studiile făcute pe pacienţii depresivi care au luat extract de sunătoare şi pulbere de sunătoare au arătat că, după două săptămâni de cură, majoritatea pacienţilor depăsesc starea de astenie şi încep să capete încredere în forţele proprii.

3.Infuzia de sunătoarea

Infuzia de sunătoare se prepară într-o linguriţă de plantă care se infuzează într-o cană cu apă fierbinte timp de 15 minute.  Se recomandă câte două căni de infuzie pe zi, un interval de trei săptămâni.  După o pauză de o săptămână, tratamentul poate fi continuat.

4. Este benefică și pulberea de sunătoare

Sunătoarea se foloseşte și sub formă de pulbere. În acest caz se administrează de patru ori pe zi, câte o linguriţă rasă, pe stomacul gol, la ore fixe: 7, 13, 19 şi 22.

5.Eficiența tincturii de sunătoare

La fel de eficientă este şi tinctura de sunătoare. Aceasta  se prepară într-un borcan din patru lingurițe  de pulbere  de sunătoare peste care se toarnă  500 ml alcool  alimentar  sau țuică de secară de 50  de grade. Borcanul se închide ermetic  și  ingredientele  se lasă la macerat  la loc călduros.  După 12 zile, tinctura se filtrează şi se păstrează în sticluţe mici. Se foloseşte de patru ori pe zi, câte o linguriţă de tinctură diluată în puţină apă. Tratamentul trebuie urmat timp de  30  de zile.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Regina Letizia și Regele Felipe Foto Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Adina Matei comisar licitatie Artmark record Grigorescu jpg
bani multi pensie jpg
pensie jpg
Vue du village de Tourrettes sur Loup depuis la route des Quenières JPG
netflix pixabay jpg
luxemburg istock jpg
jessica riggs calendar nud profimedia (1) jpg
georgescu iohannis foto EPA + FB jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net