Cele mai eficiente soluții prin care poți scăpa de monturi

Ultima actualizare:

    Operația de corectare a monturilor nu este indicată celor cu diabet sau variceclicksanatate.ro
Operația de corectare a monturilor nu este indicată celor cu diabet sau variceclicksanatate.ro

Inestetice şi incomode, monturile pot deveni dureroase cu timpul. Din fericire, ele pot fi operate cu ajutorul tehnicilor moderne, care permit refacerea imediată.

Monturile („hallux valgus”) reprezintă deplasarea degetului mare de la picior spre degetele vecine.

Cele mai afectate de această problemă sunt femeile, pentru că, în cazul lor, ligamentele sunt mai relaxate, ceea ce permite deformarea osului. În jumătate din cazuri, monturile se transmit „în familie”.

Astfel, dacă mama ta a avut monturi, există o mare probabilitate ca şi tu să ai o astfel de problemă. De asemenea, unele boli, precum poliartrita reumatoidă (inflamaţia articulaţiilor), pot duce la deformarea osului de la picior. Monturile nu trec de la sine, dimpotrivă, se pot agrava cu înaintarea în vârstă.

Recuperarea este rapidă

Singura cale de a îndepărta monturile este cea chirurgicală. Operaţia nu numai că redă aspectul normal al piciorului, ci înlătură şi durerea dată de această deformare.

Află pe clicksanatate.ro care sunt cele mai eficiente tratamente prin care poți scăpa de monturi



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
harry heasman guinness world records jpg
lernestorod beer 2536111 jpg
pestera laos epa efe (1) jpg
Carne de pui jpg
sofer a1 facebook mp4 thumbnail png
575302124023416139984130915188503265381205646 ploi canicula foot pexels com realitatea net jpg
corfu  jpg
image png
image
image