Cum poţi repara pierderea timpurie a dinţilor
Statisticile arată că, între 20-40 de ani, tinerii din România pierd deja unul sau mai mulţi dinţi. Acest lucru nu ar trebui să se întâmple în condiţiile stomatologiei moderne şi a educaţiei sanitare existente în prezent.
Osul maxilar, suport pentru obraji şi buze
Multe persoane, după pierderea unui dinte, mai ales dacă “nu se vede”, nu iau nici o măsură de înlocuire a acestuia. „Dinţii noştri sunt proiectaţi astfel încât să lucreze ca un întreg. La nivelul osului, sunt legaţi unul de celălalt printr-un sistem de ligament asemenea unui elastic. Când un dinte lipseşte, ceilalţi dinţi încearcă să acopere spaţiul ocupat de dintele pierdut. Aceste mişcări duc la apariţia unor spaţii inestetice între dinţi. În aceste spaţii se vor acumula resturi alimentare şi, fiind greu de igienizat, acestea vor ajunge să carieze dinţii vecini”, ne explică dr. Ada Epistatu, doctor în estetică dentară şi competenţă în implantologie. Dinţii care nu îşi găsesc vecinii din maxilarul opus vor coborî din os căutând o nouă zonă pe care să se sprijine în momentul în care mâncăm.
Cu timpul, aceşti dinţi vor coborî atât de mult, încât vor ajunge să se sprijine pe gingia maxilarului opus, provocând dificultăţi în mestecarea alimentelor şi dureri la nivelul gingiei şi articulaţiei temporo-mandibulare (zona în care maxilarul inferior se articulează cu craniul). Dinţii care au migrat devin dureroşi şi în scurt timp dezvoltă carii şi din cauza faptului că rădăcina lor devine expusă cavităţii orale. Osul maxilar asigură un bun suport pentru obraji şi buze. Odată cu pierderea dinţilor, persoanele care se confruntă cu această problemă încep să capete un aspect îmbătrânit chiar şi la vârste fragede.
Implanturi fără durere
Azi există tehnici create pentru confortul pacientului, cu rezultate impecabile, implanturi fără durere, fără traumă, minim invazive. „Atât de mult a avansat tehnologia, încât e păcat ca oamenii să stea fără dinţi, în condiţiile în care avem inclusiv un pachet de implanturi şi dinţi pe loc, astfel încât pacientul pleacă din cabinet cu problema rezolvată în aceeaşi zi”, mai spune dr. Ada Epistatu. Stomatologia digitală vine cu un program care cu ajutorul unor amprente digitale şi al unei tomografii stabileşte poziţia optimă a unui implant, astfel ca durata de viaţă să crească la zeci de ani. Transferul din digital în gura pacientului se face cu un ghid chirurgical printat. Astfel, implantarea e minim invazivă, fără lambou şi incizii; nu există inflamaţie post implantare, nici durere sau tumefacţii. Se poate pune dinte peste implant în aceeaşi şedinţă, astfel încât pacientul pleacă din cabinet cu problema rezolvată.
Cauzele care duc la căderea dinţilor
- absenţa unui tratament ortodontic acolo unde este o necesitate;
- igiena precară suprapusă pe un teren slab (smalţ subţire, demineralizări);
- accidente şi traume cu fracturi dentare şi radiculare;
- absenţa sau întârzierea tratamentului cariei.