Dantura copiilor, afectată de suzetă și de biberon? Mituri și adevăruri

Ultima actualizare:

De câte ori nu ați auzit discuții între mămici despre cum afectează suzeta sau biberonul dentiția copilașului? Cum cel mai bine este să ne informăm direct de la specialist, Click! îți prezintă mituri și adevăruri despre acest subiect, enunțate de medicul stomatolog Sorina Stroe.

suzeta bebelusi dinti jpg

Suzeta, prieten sau dușman? Ceea ce este, de multe ori, confortabil atât pentru bebelușul, cât și pentru părinte, poate avea efecte nedorite pe termen lung.

În primii ani de viață ai copilului, fiecare etapă aduce noi provocări pentru părinți, mai ales în cazul celor aflați la prima experiență. Un ajutor de nădejde pentru calmarea bebelușilor poate fi suzeta. De asemenea, de multe ori, din varii motive, mulți bebeluși sunt hrăniți cu biberon. Deși se dovedesc a fi de utile pe moment, trebuie avut în vedere și impactul acestora asupra dezvoltării dinților și maxilarelor atunci când sunt folosite pe o perioadă mai îndelungată de timp”, declară medicul stomatolog Sorina Stroe, asistent universitar doctor.

Pot dezvolta dinți nealiniați și probleme de mușcătură

Specialistul avertizează că bebelușii care beneficiază și de biberon, și de suzetă, au mai multe șanse să aibă probleme cu dințișorii, decât cei alăptați la sân. Medicul argumentează și cu un studiu al cercetătorilor din Italia.

Multe studii arată că bebelușii hrăniți cu biberonul, și care primesc suzetă, au o de două ori mai multe șanse să aibă dinții nealiniați și probleme de mușcătură față de cei care sunt alăptați. Conform unui studiu realizat de cercetătorii italieni, s-a constatat că o treime din copiii care folosesc biberon ori suzetă prezintă astfel de probleme, dintre care 13% dezvoltă ocluzie deschisă și 7% ocluzie inversă în zona posterioară. Suzeta și suptul degetului predispun de patru ori mai mult copiii la ocluzie deschisă. Modul de hrănire din primele luni nu impactează ocluzia deschisă, însă poate influența ocluzia inversă posterioară. În același timp, alăptatul pare să protejeze împotriva ocluziei inverse posterioare chiar și dacă cel mic utilizează suzeta sau suge degetul”, explică medicul stomatolog Sorina Stroe.

Medicul stomatolog Sorina Stroe
Medicul stomatolog Sorina Stroe

care sunt argumentele anti biberon?

Medicul stomatolog spune că mecanismele prin care se desfășoară hranirea la biberon față de cea la sân sunt diferite. Ele influențează dezvoltarea mușchilor de la nivelul palatului, al feței și al gurii.

"Ocluzia inversă presupune dificultate în deschiderea normală a gurii, din pricina faptului că este afectată evoluția corectă a oaselor. Masticația, în ambele cazuri, este îngreunată, astfel că, în timp, pot apărea alte probleme, inclusiv digestive ori la nivelul gingiilor, de ei lovindu-se dinții strâmbi și generând astfel apariția inflamațiilor. În plus, pentru că se vor lovi între ei, dinții se vor distruge în timp și îi vom pierde. La ocluzia deschisă, avem de a face cu un spațiu liber între dinții de pe arcada superioară și cei de pe cea interioară când cel mic închide gura”, adaugă medicul stomatolog Sorina Stroe.

La ce trebuie să fie atenți părinții

Părinții trebuie să urmărească evoluția copilului și să viziteze cât mai des cabinetul medicului stomatolog. „De obicei, odată ce s-a renunțat la obiceiul de a suge degetul sau suzeta, ocluzia deschisă poate dispărea, nu însă și ocluzia inversă posterioară. Este indicat să analizați din timp modul în care cresc dinții celui mic și să îl vadă și medicul stomatolog. Putem preveni astfel complicațiile ulterioare dacă se descoperă din timp tendința de a dezvolta ocluzie, pentru că, mai târziu va fi necesar, cel mai probabil, tratament ortodontic de durată”, încheie medicul stomatolog Sorina Stroe.

  Puteţi urmări ştirile Click! şi pe Google News!   

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
image png
tinte ale rusiei jpg
Ingrijire piele femeie FOTO Shutterstock jpg
Pensionari discută cu reprezentanții presei și oficialii Caselor de Pensii de care aparțin privind recalcularea pensiei, în București. FOTO Inquam Photos / Octav Ganea
husky harghita jpg
MONICA POLI jpg
dacii  jpg
mascati jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net