Detoxifiere după excesele de Paște. Infuzia de leurdă, printre remediile care stimulează digestia și au grijă de ficat

Friptura, drobul, cozonacul și ouăle roșii sunt delicioase, dar pot pune la încercare sistemul digestiv și, mai ales, ficatul. Din fericire, există câteva remedii naturale care pot sprijini organismul să se refacă și să elimine toxinele acumulate!

image

După mesele festive, organismul are nevoie de recuperare. Primul organ afectat de excesele alimentare este ficatul, iar oboseala și durerea de cap sunt simptomele incipiente care te anunță că ai nevoie de o pauză de la alimentele grele. De asemenea, durerea de stomac, balonarea și senzația de greață sunt alte semne prin care sistemul digestiv te avertizează că este suprasolicitat și are nevoie de o resetare. Iată trei soluții naturiste care ajută la refacerea organismului!

Sucul de sfeclă roșie accelerează digestia

Una dintre legumele apreciate pentru efectul său detoxifiant este sfecla roșie. Sucul preparat din sfeclă contribuie la eliminarea grăsimilor depozitate la nivelul ficatului, iar asta datorită conținutului de betaină, o substanță care poate fi folosită în scop terapeutic, scriu specialiștii de la „Healthline”.

Sucul se prepară prin trecerea sfeclei feliate prin storcător și se consumă zilnic câte 1 pahar. Pentru stimularea digestiei se poate adugă sirop de cătină și ulei de măsline.

Infuzia de leurdă combate balonarea

Leurda, cunoscută și sub denumirea de „usturoi sălbatic”, este o plantă care ajută la curățarea organismului și la stimularea digestiei. Puternic detoxifiant, ajută în același timp și la prevenirea balonării. Această plantă se poate consuma ca atare, în salate, ori poate fi adăugată în ceaiuri. Infuzia din leurdă uscată este, de asemenea, o modalitate bună de a profita de beneficiile plantei.

Ceaiul de armurariu, benefic pentru curățarea ficatului

Una dintre cele mai benefice plante pentru sănătatea ficatului este armurariul. Conține silimarină, substanță importantă pentru protejarea și regenerarea celulelor hepatice, dar și acizi grași, calciu și minerale, cu proprietăți detoxifiante. Ceaiul se obține prin adăugarea unei lingurițe de armurariu la 250 ml apă. Se consumă dimineața pe stomacul gol. Remediul nu este recomandat pentru femeile însărcinate și cele care alăptează!

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
www.gandul.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.viva.ro
image
www.unica.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Fanny Tardini wikipedia jpg
Cetatea Carcassonne (© cristoiublog.ro)
luta iovita colaj captura video jpg
Cele mai frumoase staţiuni din Spania: las Palmas de Gran Canaria jpeg
dsd (2) jpg
yuji beleza colaj facebook jpg
zodii cu noroc in urmatorii 2 ani jpg
Aristide Blank (dreapta), finanțistul camarilei lui Carol al II-lea
image
actualitate.net
image
actualitate.net