INTERVIU Dr. Matei Bâră, medic specialist: „Radioterapia e ţintită. Nu mai vorbim, ca acum 20 de ani, de o toxicitate foarte mare“

Ultima actualizare:

    Dr. Matei Bâră e şeful Departamentului Radioterapie al Centrului Oncologic Sanador
Dr. Matei Bâră e şeful Departamentului Radioterapie al Centrului Oncologic Sanador

Dr. Matei Bâră explică faptul că tratamentul oncologic prin radioterapie s-a dezvoltat, în ultimii ani, aşa încât să atace numai ţesuturile bolnave şi să protejeze restul organelor. De asemenea, evoluţia tehnologică face posibilă şi radioterapia stereotaxică, prin care pacientul beneficiază de mai puţine şedinţe de iradiere, dar la o intensitate mai mare.

În tratamentul cancerului, radioterapia are avantajul de a se face ţintit, numai asupra tumorii sau metastazei indicate de medicul specialist, fără să afecteze alte organe, explică dr. Matei Bâră, medic specialist radioterapie, şeful Departamentului Radioterapie din cadrul Centrului Oncologic Sanador.    De asemena, medicul arată că acest tratament oncologic se adresează în special pacienţilor care prezintă metastaze cerebrale, însă poate fi administrat şi în cazul altor patologii, cum ar fi metastazele osoase, pulmonare, hepatice şi suprarenaliene. În plus, dezvoltarea radioterapiei stereotaxice înseamnă posibilitatea de iradiere mai puternică, dar în mult mai puţine şedinţe.

„Weekend Adevărul“: Domnule doctor, ce este şi cum acţionează radioterapia?  

Dr. Matei Bâră: În cancer, vorbim de trei mari modalităţi de tratament: chirurgia, chimioterapia şi radioterapia. Chirurgia şi radioterapia sunt tratamente locale. Diferenţa dintre chirurgie şi radioterapie e faptul că, dacă la chirurgie medicul operează, deschide pacientul, la radioterapie, tratamentul e neinvaziv. Nu folosim anestezie, pacientul este treaz şi nu are dureri în cursul şedinţelor de tratament.

Care este diferenţa dintre radioterapie şi chimioterapie?

Chimioterapia este un tratament sistemic. În cazul în care avem, să zicem, o tumoră pulmonară cu metastaze, chimioterapia tratează şi tumora primară, şi metastazele. Radioterapia, fiind un tratament local, ţinteşte doar una dintre aceste formaţiuni, în funcţie de indicaţia de tratament.  

Este posibil ca un bolnav de cancer să aibă nevoie şi de radioterapie, şi de chimioterapie?

Da. Când consultăm un pacient cu diagnosticul de cancer, îl evaluăm nu doar din punct de vedere chirurgical, ci şi din punctul de vedere al radioterapiei şi chimioterapiei. Aceste lucruri se discută într-o comisie oncologică, unde se decide, în funcţie de statusul de performanţă – cum se simte pacientul, ce boli mai are –, care secvenţă de tratament este cea mai bună. În anumite situaţii, poate fi un singur tratament: de obicei, intervenţia chirurgicală sau radioterapia. Dar putem avea şi un tratament combinat, multimodal, care poate să cuprindă intervenţia chirurgicală, chimioterapia şi radioterapia.

Aşadar, nu se poate discuta despre care dintre cele trei metode de tratament e mai eficientă.  

Nu, eficienţa tratamentului o vedem în secvenţa terapeutică. De la o etapă la alta a tratamentului se face, de fiecare dată, o evaluare imagistică. De pildă, după intervenţia chirurgicală vedem ce a reuşit să scoată chirurgul şi dacă a mai rămas ceva. Apoi ne uităm: pacientul are anumiţi factori de risc? Trebuie să mai facă alt tratament? De la o etapă la alta, vedem care sunt beneficiile şi cum a răspuns la tratament. 

Citește continuarea interviului pe adevărul.ro, unde aflați despre tipurile de radioterapie, dar și despre factorii de risc ai cancerului cerebral

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard și Alejandra Gere, GettyImages (2) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
image 2010 02 9 6894183 56 printre nameti 1200x720 jpg
1 remediu sforait jpg jpeg
cea mai scunda femeie cea mai inalta femeie guinness world records jpg
prison puzzle jpg
coltea jpg
truck 2920533 1280 jpg
sectie votare jpg
image png
image
actualitate.net
image
actualitate.net