Program național de screening pentru diabet: peste 11.000 de români din mediul rural vor beneficia de analize gratuite

Un amplu proiect de sănătate publică, derulat la nivel național, va aduce servicii medicale esențiale în comunitățile rurale din România. În perioada octombrie 2025 – decembrie 2026, peste 11.000 de persoane din zone defavorizate vor avea acces gratuit la testări pentru depistarea diabetului zaharat, prin intermediul unei caravane medicale mobile.

Program național de screening pentru diabet.
Program național de screening pentru diabet.

Inițiativa aparține organizației Caravana cu Medici, fiind realizată în parteneriat cu compania Boehringer Ingelheim România, în cadrul programului internațional Dezvoltare Durabilă pentru Generații (SD4G).

Servicii medicale gratuite în comunitățile rurale

Proiectul va acoperi toate județele țării, primele opriri fiind programate în Timiș, Brașov, Iași, Bihor, Dolj, Ialomița și Constanța. Caravana medicală va oferi localnicilor analize de sânge (glicemie, hemoglobină glicată, profil lipidic complet), măsurarea tensiunii arteriale, evaluarea masei corporale și consultații de specialitate.

Ne dorim să aducem medicina acolo unde este cea mai mare nevoie de ea – în satele unde oamenii nu au acces constant la servicii medicale. Prin această inițiativă, prevenția devine realitate, nu doar intenție”, a declarat dr. Alexandru Covaciu, președintele Caravanei cu Medici.

„Diabetul este o problemă național"

Conform datelor recente, aproximativ 2,2 milioane de români trăiesc cu diabet de tip 2, însă doar jumătate dintre aceștia urmează tratament. În mediul rural, unde accesul la medici specialiști este limitat, mii de cazuri rămân nediagnosticate.

Diabetul este o problemă națională, iar screening-ul precoce este esențial pentru a preveni complicațiile severe. Prin această campanie, sperăm să identificăm pacienți aflați în stadii incipiente și să le oferim șansa la o viață mai sănătoasă”, a adăugat Covaciu.

Proiectul beneficiază de o finanțare de 1,1 milioane de euro

Proiectul beneficiază de o finanțare de 1,1 milioane de euro, acordată de Boehringer Ingelheim România, în cadrul strategiei sale globale de responsabilitate socială SD4G – Sustainable Development for Generations.

România este prima țară din Uniunea Europeană care primește acest tip de finanțare. Scopul nostru este să reducem inegalitățile din sistemul medical și să contribuim la dezvoltarea unui model durabil de colaborare între companii, ONG-uri și autorități”, a declarat Vasiliki Tsagkaraki, director general Boehringer Ingelheim România.

Compania urmărește, la nivel global, să extindă accesul la îngrijire medicală pentru 50 de milioane de persoane până în 2030, investind 35 de miliarde de euro în cercetare și inovare medicală.

Caravana cu Medici va utiliza o platformă digitală dedicată pentru înregistrarea pacienților și urmărirea cazurilor, asigurând astfel continuitatea tratamentului și legătura directă cu medicii specialiști.

Prin această abordare integrată, proiectul își propune nu doar depistarea precoce a diabetului, ci și educarea populației privind prevenția și stilul de viață sănătos.



Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
www.gandul.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.viva.ro
image
www.unica.ro
image
playtech.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Spovedanie foto Ziarul Lumina jpg
caz roxana calin colaj captura video jpg
cum aratanoul buletin electronic romani  jpg
Batrani pensionari fericiti FOTO Shutterstock jpg
Ioan Luchian Mihalea crima homosexualitate comunism articolul 200 2 jpg
Factura gaz - frig - caldura calorifere FOTO Shutterstock
gaze Sursă foto: Profimedia
Catalin Rizea, Dan Capatos, foto captura TikTok, arhiva jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net