Uite ce miracole fac plantele lunii mai!

Ultima actualizare:

Nu degeaba i se spune luna florilor. În mai, natura prinde viaţă mai mult ca oricând şi ne oferă din bogăţia ei nesfârşită. Iată ce specii de plante medicinale ne ajută să ne menţinem sănătoşi în această perioadă a anului.

  • Salcâmul, arborele răspândit de la câmpie până în zona montană, ne dă florile prin strujire, apoi se lasă la uscat la soare sau la umbră, în camere bine aerisite. Florile de salcâm sunt un adevărat pansament gastric în gastritele hiperacide, dar şi un antidepresiv excelent. Efectul uşor sedativ linişteşte stările de nervozitate şi iritabilitate, fiind un calmat foarte bun pentru persoanele stresate sau care suferă de migrene. Pregătiţi o infuzie dintr-o lingură de flori la o cană cu apă şi beţi 2-3 căni pe zi.
  • Teiul, intens parfumat, are şi puteri vindecătoare. Florile de tei sunt recomandate în caz de bronşită şi gastrită, atunci când nu poţi să dormi, eşti stresat, agitat şi te doare foarte tare capul. Ceaiul de tei este sedativ şi te ajută să treci cu brio peste cele mai tensionante momente. Adaugă 20 g de flori la un litru de apă fierbinte şi bea câte o cană înainte să mergi la culcare. Inflamaţiile gingiei şi ale mucoasei bucale pot fi şi ele ameliorate cu o infuzie de tei folosită sub formă de gargară. Pune la fiert patru linguri cu flori de tei la 250 ml apă şi adaugă o jumătate de linguriţă cu bicarbonat.
  • Socul este un arbust de talie mare, prezent atât în zonele de câmpie, cât şi în cele montane. Se recoltează florile, care au proprietăţi sudorifice şi diuretice. Este indicat să le culegeţi la începutul înfloririi (când 75% din flori sunt înflorite), pe timp frumos, după ce se ridică roua. Apoi, puneţi-le la uscat în soare puternic. Deoarece produce transpiraţie puternică, se foloseşte la combaterea gripei. Faceţi o infuzie dintr-o lingură de flori la o cană de apă şi beţi nu mai mult de 2-3 căni pe zi.
  • Leurda, numită şi usturoi sălbatic, curăţă organismul de toxine. Creşte spontan în cantităţi mari, pe zone întinse în păduri. Fluidizează sângele, îmbunătăţeşte memoria, tratează insomnia, ameliorează tusea, stopează diareea, grăbeşte vindecarea rănilor, previne şi tratează guturaiul. Deoarece este foarte greu de uscat, ea se consumă numai crudă, înlocuind de minune usturoiul. 
  • Urzica este o plantă erbacee foarte cunoscută, întâlnită în aproape toate zonele ţării. În luna mai se recoltează frunzele pentru a le păstra în restul anului. Ele curăţă organismul de toxine şi îl întăresc, prin prezenţa fierului şi a vitaminelor A, B2, C, K. Ca plantă uscată se face infuzie dintr-o lingură la o cană cu apă şi se beau 2-3 căni pe zi, scrie lumeasatului.ro.
  • Muşeţelul. Este o plantă ierboasă de câmpie, care se găseşte în locuri însorite şi se recoltează din aprilie – mai, până în august. Florile culese aşezaţi-le pe o hârtie şi lăsaţi-le la uscat. Muşeţelul are proprietăţi antiinflamatorii, antiseptice, analgezice, antispastice, antialergice, sudorifice, emoliente, anestezice locale şi cicatrizante. Infuzia pentru uz intern se face dintr-o lingură de flori la o cană de apă sau 2-3 linguri de flori la cană, pentru gargară.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințesa Caroline și Pierre Casiraghi cu soția Beatrice Borromeo, doliu în familia Casiraghi de la Monaco   Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
somn pexels jpg
autostrada 5 jpg
cristela georgescu instagram jpg
oameni fericiti jpg
Orhidee roz jpg
demolare gara velenta oradea 01112024 1 jpeg
Nichita Stanescu jpg
Banner Târg Crăciun
image
actualitate.net
image
actualitate.net