Ura schimbă creierul și îmbolnăvește corpul. Ce se întâmplă în mintea ta când urăști pe cineva?
Puține emoții ne complică viața atât de mult precum ura. La început pare doar o reacție firească la o nedreptate, o trădare sau o dezamăgire, însă în timp începe să schimbe felul în care gândim, simțim și reacționăm. Creierul intră într-o stare permanentă de alertă, empatia scade, iar furia devine combustibil pentru conflicte și tensiuni continue.

În loc să îl consume doar pe cel urât, ura ajunge să îl macine pe cel care o poartă. Specialiștii spun că această emoție poate afecta nu doar relațiile, ci și sănătatea fizică, de la imunitate până la riscul de boli cardiovasculare.
Ce se întâmplă în creier când urâm pe cineva
Neuroștiința arată că ura produce reacții foarte clare în creier. Atunci când vedem o persoană pe care o urâm, anumite regiuni asociate agresivității și evaluării strategice devin mult mai active. În același timp, zonele responsabile pentru empatie și control emoțional sunt „reduse la tăcere”.
Chiar dacă toţi am experimentat ura, sinele nostru cel mai profund este incompatibil cu ea, a declarat Steven Stosny, terapeut şi fondator al Compassion Power, pentru The Epoch Times.
„Dacă ura devine cronică, ne pierdem umanitatea.”, a afirmat Stosny.
Mitchell Landers, cercetător în psihologie la Universitatea California, explică faptul că atât iubirea, cât și ura presupun o preocupare intensă față de cealaltă persoană, doar că în direcții opuse.
Atât cei care iubesc, cât şi cei care urăsc experimentează o judecată temporar afectată sub influenţa emoţiilor intense, ceea ce explică comportamente precum „cei care iubesc trec cu vederea defectele, iar cei care urăsc le inventează”, a spus Landers, relatează The Epoch Times.
Două regiuni importante ale creierului, putamenul și insula, joacă un rol esențial în acest proces.
Putamenul pregătește organismul pentru acțiune, iar insula funcționează ca un „senzor” emoțional. Atunci când sunt dominate de ură, aceste zone pot împinge omul spre răzbunare, confruntare și agresivitate.
Mai grav este că ura se autoalimentează. Cu cât cineva urăște mai mult, cu atât creierul devine mai predispus să reacționeze în același mod. Este ca o otravă cu doză mică
Empatia se erodează treptat, iar persoana începe să fie tot mai indiferentă la suferința celorlalți.
Un studiu a arătat că oamenii expuși constant la mesaje și discursuri de ură împotriva grupurilor minoritare devin mai puțin sensibili nu doar la suferința acelor persoane, ci și la durerea altor oameni. Cercetătorii spun că ura are tendința de a se extinde și de a afecta treptat felul în care percepem suferința umană în general.
În timp, scăderea empatiei duce și la pierderea compasiunii față de cei din jur.
Emoția care poate îmbolnăvi organismul
Psihologii avertizează că ura nu afectează doar starea mentală, ci și sănătatea fizică. Emoțiile intense precum furia și ostilitatea determină eliberarea hormonilor de stres, care slăbesc sistemul imunitar și cresc inflamația în organism. Hormonii de stres inhibă activitatea celulelor ucigaşe naturale, ceea ce afectează capacitatea unei persoane de a lupta împotriva infecţiilor, inclusiv a cancerului.
Studiile arată că persoanele ostile sunt mai expuse depresiei, anxietății și destrămării relațiilor personale. În paralel, vasele de sânge sunt afectate, circulația are de suferit, iar riscul de accident vascular cerebral și boli cardiovasculare crește semnificativ.
O meta-analiză publicată în Journal of the American College of Cardiology a concluzionat că furia și ostilitatea cresc cu 19% riscul de boli coronariene la persoanele sănătoase.
Specialiștii spun că ura apare adesea din furie nerezolvată și dintr-un sentiment profund de neputință.
Psihologul Jessica Russo descrie ura drept „un scut” pe care oamenii îl folosesc pentru a se apăra de ceea ce percep ca amenințare. Problema este că acest scut îi face, în realitate, și mai vulnerabili.
Terapeutul Steven Stosny avertizează că efectele pot deveni devastatoare atunci când emoția persistă ani la rând. „Dacă ura devine cronică, ne pierdem umanitatea”, spune acesta, potrivit sursei citate.


































