Cât de superbă e mama Andreei Raicu, la 83 de ani. Virginia este fostă stewardesă: „Îmi doresc să fiu bunică”
Andreea Raicu (45 de ani) a avut oaspeți de seamă la lansarea noului ei showroom și a colecției de haine “Amalin”. Cele mai frumoase și mai în vogă vedete ale momentului au ținut să-i fie alături Andreei la eveniment. Surpriza serii a fost apariția mamei vedetei, Virginia Gheorghiu.
Andreea Raicu este foarte mândră de mama ei, Virginia Gheorghiu. Aceasta a venit la lansarea showroom-ului și a noii colecții semnate Andreea Raicu ca să-și susțină fiica.
Cele două au o relație specială, mai ales că, timp de mai bine de 20 de ani, Virginia Gheorghiu (83 de ani) i-a fost alături la bine și la greu Andreei. Din păcate, tatăl fostei prezentatoare de televiziune a decedat în anul 2001. Părinții Andreei s-au despărțit atunci când ea era doar un copil și avea numai 7 ani. Andreea a crescut doar cu mama, și cu bunica ei.
Andreea Raicu are o mamă cu care se mândrește!
Virginia Gheorghiu a fost stewardesă, meserie pe care a practicat-o până la o vârstă destul de înaintată. Virginia a adus-o pe lume pe Andreea la 38 de ani și și își amintește că fosta vedetă tv a fost un copil foarte cuminte, care învăța foarte mult și tindea spre perfecțiune. Virginia și-ar dori acum ca Andreea s-o facă bunică.
„Când era mică ea îi aduceam cataloage Nekerman și ea când se îmbrăca se inspira de acolo. Bunica îi făcea ei toate poftele. O puneam să învețe mult! Voiam să fie perfectă! O puneam să vorbească în limba engleză, că altfel nici nu-i răspundeam! Taică-su era foarte exigent cu ea! Mi-aș dori să fiu bunică! Acum, cum o vrea și dacă o vrea Dumnezeu “, a spus Virginia Gheorghiu, mama Andreei Raicu, pentru Click!.
Andreea Raicu a fost și ea foarte emoționată în prezența mamei sale. „Cel mai mult îi sunt recunoscătoare pe lumea astea mamei mele! Pentru mine, nu există eșecuri! Sunt și lucruri care nu mi-au ieșit în viață, dar nu au fost pentru mine! Părinții mei mă puneau să învăț, vroiau să fiu perfectă! Cu timpul mi-am dat, însă, seama că perfecțiunea nu mă ajuta, dimpotrivă mă împiedica sa să evoluez”, a spus Andreea Raicu, pentru Click!.
Andreea Raicu: „Meditația mi-a schimbat viața! Nu le mai fac pe plac altora!”
Andreea Raicu (45 de ani) a lansat, joi seară, noul ei showroom Amalin, acolo unde toate femeile din comunitatea vedetei pot venit să își schimbe imaginea atât pe interior, cât și la exterior.
„Este un spațiu pe care am dorit să-l creez pentru toată comunitatea noastră, pentru a avea o experiență, pentru a se relaxa, a se simți bine și a face cunoștință cu produsele noastre care sunt colecția de haine Amalin, dar și cele de dezvoltare personală. Cumva aici parcă oamenii intră și se rup de exterior.
Ideea colecției Amalin este să inspire tot mai multe femei să-și descopere feminitatea, să se simtă frumoase, pentru că de foarte multe ori, văd femei care-și aleg haine foarte simple și uneori neopotrivite.
Numele Amalin este numele meu pe care l-am primit în urmă cu foarte mulți ani într-un cerc de meditație. Am descoperit meditația în urmă cu 14 ani, dar acum 10 ani, când am făcut prima călătorie în India a fost momentul în care am început o călătorie mult mai aproape de interiorul meu, mi s-a schimbat viața .
Atunci m-am regăsit pe mine. Acum am puterea să fac lucrurile pe care mi le doresc eu, nu să fac pe plac altor oameni!”, ne-a spus Andreea Raicu.
La lansarea colecției au fost prezente vedete precum: Iulia Vântur, Simona Pătruleasa, Ilinca Vandici, Laura Cosoi și Diana Dumitrescu.
Andreea Raicu are o experiență de peste 20 de ani în televiziune. Vedeta promovează, în prezent, un stil de viață sănătos și deține mai multe afaceri pornind de la acest concept.
Andreea Raicu a avut de-a lungul anilor relații de notorietate cu Cristi Chivu, tenismanul Horia Tecău sau solistul Tudor Chirilă.
Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!