VideoRadu Ciucă, despre revenirea lui Cătălin Măruță la „Furnicuțele”: „A fost ca și cum ieri eram împreună pe un platou de filmare”
Radu Ciucă și Cătălin Măruță sunt din nou colegi, după ani buni în care prietenia lor a continuat și dincolo de platourile de televiziune.
Noul sezon „Furnicuțele”, care debutează în această toamnă la Antena 1, chiar pe 7 septembrie, îi aduce din nou împreună, iar Ciucă spune că revenirea lui Cătălin Măruță în echipă este una dintre cele mai mari bucurii ale sale, mai ales ca au o prietenie specială. Într-un interviu realizat ieri pentru Click!, Radu Ciucă ne-a vorbit despre prietenia sa cu Măruță, atmosfera din platou, dar și despre viața lui sentimentală. Și uite așa, în timp ce pe platoul „Furnicuțelor” Radu Ciucă și Cătălin Măruță își continuă povestea de prietenie începută cu ani în urmă, Radu mai are un singur casting important de trecut: cel pentru viitoarea lui iubită. Iar dacă lucrurile se așază așa cum își dorește, nașii sunt deja aleși deja pe sprânceană: Andra și Măruță!
Click!: Cum este noul sezon „Furnicuțele”, alături de cel mai bun prieten al tău, Cătălin Măruță?
Radu Ciucă: Extraordinar! Este cea mai mare bucurie pentru mine, cel puțin. Dacă m-ai fi întrebat în martie, când am început eu aici, nu m-aș fi gândit niciodată că se va întâmpla așa, să fim din nou împreună.
Click!: De cât timp vă știți și lucrați împreună?
Radu Ciucă: Emisiunea are 18 ani. Eu am fost la PRO TV cam din aceeași perioadă, dar nu am fost de la început la emisiune. Am fost la „Poveștiri”, apoi am trecut la „Măruță”, la „Happy Hour”, pe vremea aceea. Cred că avem vreo 16 ani de când colaborăm.
La început, platoul era la Buftea, iar redacția era în Pipera, așa că nu ne întâlneam atât de des. Mult mai târziu s-a legat și prietenia dintre noi.
De la Denise Rifai din nou la Cătălin Măruță
Click!: Se poate spune că Măruță a avut „pile” la Ciucă la Antena 1?
Radu Ciucă: Mi-a zis cineva: „L-ai angajat pe Măruță?”. Nu, nu e cazul. Așa s-a întâmplat, așa a fost să fie.
Click!: Cum a fost trecerea pentru tine de la Denise Rifai la Cătălin Măruță?
Radu Ciucă: Foarte ușoară. Colaborarea dintre noi nu s-a întrerupt niciodată. Chiar și după ce s-a terminat emisiunea, noi am continuat să facem podcasturile și ne vedeam zilnic. Stăteam la studio la noi, la podcast, apoi veneam aici. A fost ca și cum Cătălin nu ar fi plecat niciodată.
Click!: Sunteți ca o familie. Am văzut că te-au sărbătorit și pe tine alături de familia lor…
Radu Ciucă: Eu sunt fratele mai mic al familiei. De fiecare dată când Andra își sărbătorește ziua, cumva sunt și eu sărbătorit la 12 noaptea. (râde)
„Sunt singur în momentul ăsta și de ceva timp”
Click!: Ce ai învățat de-a lungul anilor de la Cătălin Măruță?
Radu Ciucă: Am învățat cum să fii om, am învățat să respecți oamenii. Am învățat foarte, foarte multe lucruri de la el. Am învățat chiar și să fiu familist, chiar dacă sunt singur în momentul ăsta și de ceva timp. Dar știu clar cum ar trebui să arate o relație.
Click!: Cum ai simțit prima ediție împreună?
Radu Ciucă: A fost ca și cum ieri eram împreună pe un platou de filmare. În secunda în care Cătălin a intrat în platou și s-au dat camerele, s-a transformat și părea că este aici de o mie de ani. A fost extraordinar.
Click!: Cum este relația ta cu Scamă, Blană și Oase?
Radu Ciucă: Foarte bună. Deși ne mai fac și ei puțin bullying, noi îi iubim și ei pe noi. S-a creat o legătură foarte frumoasă între echipă și mă bucur foarte tare. Ne distrăm împreună și pe platou, și în cabină, înainte să începem. Asta este extraordinar. Venim cu bucurie.
Cu Oase a fost la fel. Deși l-am văzut pe platou prima dată când am venit la probă, părea că ne știm de o mie de ani. Emilia, producătoarea emisiunii, a reușit să strângă oamenii ăștia de parcă erau prieteni dintotdeauna.
Click!: Profesional ești într-o perioadă foarte bună. Ce îți mai dorești pentru tine?
Radu Ciucă: Cum ar zice bunica: „Atât mai vreau, mamă, să te văd însurat și pot să mor liniștită!”. Asta este vorba bunicii mele.
Nu are noroc in dragoste
Click!: Și ce mai aștepți?
Radu Ciucă: Uite că nu am noroc.
Click!: De ce nu ai noroc în dragoste?
Radu Ciucă: Eu știu? Nu știu. O să vină la un moment dat.
Click!: Poate face Cătălin un casting pentru tine!
Radu Ciucă: Păi tot facem castinguri de niște ani de zile! (râde)
Click!: Ce îți dorești de la viitoarea ta parteneră? Ai un anumit tipar?
Radu Ciucă: Chiar aveam niște discuții zilele trecute. Nu am neapărat un șablon. Pur și simplu trebuie să simți niște lucruri. Le simți, nu ți le propui.
Click!: Și când va apărea aleasa, îi avem deja pe nași?
Radu Ciucă: Păi să vină partenera, că nașii îi am! Cătălin și Andra sunt acolo. Așteaptă, dar nu știu când! (râde) A zis și Andra, “Hai că vreau încă să mai pot dansa!”.






























