Protejează copilul de pericolele secolului 21

Protejează copilul de pericolele secolului 21

Ultima actualizare:
1 47160 original jpg jpeg

Copiii cresc într-un mediu poluat, într-o societate ultramodernă, tehnologizată, fiind vulnerabili la tot ce-i înconjoară: unde electromagnetice, fumatul pasiv, pesticide, produse chimice, produse de curăţat. Pericolul pândeşte de peste tot. Cum îl protejezi, totuşi, pe cel mic?

Articole pe aceeaşi temă:Aşa previi astmul la copii!,Vaccinurile de care chiar are nevoie,A răcit? Ajută-l să se facă bine

Alege biberoane din sticlă,nu din plastic

Problema:Cercetătorii francezi susţin că în biberoanele din plastic se află un anumit compus (bisfenol A),care,la încălzire,poate pătrunde în alimente. S-ar părea că această substanţă perturbă sistemul hormonal,putând duce în timp la cancer de sân sau de prostată,diabet,sterilitate sau tulburări de comportament.

Ce e de făcut?Experţii îi sfătuiesc pe părinţi să aleagă biberoanele din sticlă,în locul celor din plastic. De asemenea,e indicată păstrarea şi încălzirea mâncării în recipiente de sticlă,fiindcă acestea nu reprezintă un pericol pentru sănătatea copiilor.

Include în meniu mâncare bio

:hrana pe care i-o pregăteşti copilului conţine aditivi,arome sintetice,pesticide,E-uri,conservanţi şi alte substanţe dăunătoare unei dezvoltări armonioase. Pe zi ce trece,anumite substanţe pe care le conţin alimentele sunt considerate cancerigene,toxice sau declanşatoare de boli mai mult sau mai puţin grave.

Diversifică-i hrana. Secretul unei alimentaţii echilibrate stă în mesele regulate,de la care să nu lipsească fructele şi legumele. Citeşte întotdeauna etichetele produselor pe care le cumperi şi ai grijă să fie cât mai... naturale. Pe cât posibil,alege alimente bio (piureuri,fructe,legume),care nu au niciun impact negativ asupra sănătăţii copiilor.

Jucării „sigure”,aprobate de UE

Problema:anumite jucării din plastic conţin ftalaţi,substanţe chimice foarte periculoase,care,odată pătrunse în organism prin ingerare,pot duce la tulburări de comportament sau la anomalii ale organelor genitale.

Ce-i de făcut?Când cumperi jucării,citeşte întotdeauna etichetele şi caută semnul prin care se specifică „aprobat de UE” sau specifiaţia „nu conţine ftalaţi”.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image png
gene lungi naturale jpg
stres bruxism webp
cartofi copti cu rozmarin jpeg
shutterstock 2589911453 jpg
autism jpg
shutterstock 1896615571 jpg
apa cu ghimbir jpg
image
image