Reaplicarea rujului de buze poate fi toxică

Reaplicarea rujului de buze poate fi toxică

Ultima actualizare:
1 73445 original jpg jpeg

Un nou studiu arată că aplicarea, în mod repetat, a glossului sau a rujului tău de buze, ar putea fi periculoasă. Iată de ce!

Potrivit unui studiu realizat de către Universitatea de Sănătate Publică din California,rujurile pot conţine cadmiu,un element extrem de toxic,ce a fost asociat cu insuficienţa renală.

Oamenii de ştiinţă au descoperit urme de metale în peste 32 de rujuri şi glossuri. Şi deşi în nici unul dintre produsele respective cantitatea de metale nu depăşea standardele acceptate,acestea ar putea reprezenta,totuşi,o ameninţare,în funcţie de cât de des şi mult sunt reaplicate pe buze.

Cercetătorii au subliniat faptul că numeroase astfel de metale sunt elemente ce se regăsesc în alimentaţia umană,cum ar fi cromul.

Se pare că aportul mediu,zilnic,al acestui element este de 100 de ori mai mare decât cantitatea care se găseşte în rujurile şi glossurile de buze,numai că,în funcţie de numărul de reaplicări al acestor produse,toxicitatea poate reprezenta un factor de risc.

Alte elemente precum titanul şi aluminiul sunt,de asemenea,ingrediente comune ce se regăsesc pe lista ingredientelor unui ruj,şi aprobate,totuşi,de către Administraţia Produselor alimentare şi Farmaceutice.

Numărul optim de reaplicări zilniceStudiul a constatat că utilizatorul mediu aplică un ruj de 2-3 ori pe zi şi înghite 24 de miligrame de cadmiu,în timp ce un utilizator înrăit,ce aplică până la de 14 ori pe zi ruj pe buze,poate ingera astfel 83 de miligrame.

Atenţie,deci,la felul în care vă puneţi frumuseţea în valoare şi,mai ales,la cât de des! 



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
beautiful japanese forest scene jpg
Kelly Osbourne  Profimedia jpg
Alimente si bauturi daunatoare jpg
Donna Mills  sursa foto   Profimedia jpg
Test viata anterioara jpg
Salata de fasole  Sursa foto shutterstock 2462863703 jpg
de la pantofii la platforme 5 sfaturi despre cum sa creezi o tinuta eleganta cu pantofi cu toc jpg
Seinfeld  foto   Profimedia jpg
image
image