Ziua mondială a mersului pe jos. Secretul dezvoltării musculaturii prin mers
Anual pe 6 octombrie, este Ziua mondială a mersului pe jos, cea mai simplă formă de mișcare. Fie că vrei să arzi calorii, fie că ai nevoie să ajungi dintr-un loc în altul, mersul pe jos este cel mai simplu mod de a-ți lucra musculatura.
Mersul pe jos îți crește ritmul cardiac, cu beneficii cardiovasculare, ajută la creșterea coordonării și a echilibrului. Când îți soliciți musculatura prin activități ca exercițiile de rezistență, organismul se reface prin trimiterea unor proteine care refac și construiesc mușchii. Astfel, aceștia devin mai puternici. În timp ce o plimbare poate să nu pună la fel de mult stres asupra musculaturii ca forme mai intense de exerciții fizice, este un prim tip de mișcare care te ajută să rămâi în formă. Este demn de remarcat, de asemenea, că dezvoltarea mușchilor depinde și de dietă. Pe măsură ce efectuezi activități care pun presiune pe mușchi, este esențial să furnizezi corpului suficiente proteine pentru a se recupera.
Efecte benefice ale mersului pe jos
În timp ce mersul pe jos ajută la dezvoltarea musculaturii, oferă și alte avantaje. În primul rând, stimulează sănătatea inimii. Mersul pe jos este o activitate cardiovasculară. Beneficiile sale provin în cea mai mare parte din creșterea ritmului cardiac și din pomparea sângelui. Cercetările arată că mersul pe jos zilnic, cel puțin 30 de minute, reduce riscul de boli cardiovasculare prin scăderea tensiunii arteriale.
Un alt avantaj al mersului pe jos este acela că te ajută să arzi calorii. Un studiu efectuat în anul 2022 asupra femeilor aflate în postmenopauză a arătat că acestea au pierdut grăsime corporală totală la toate vitezele de mers pe jos, dar cele care au mers în pas alert au pierdut mai mult în greutate.
Cum să obții rezultate mai bune în timpul mersului
Dacă vrei să-ți dezvolți musculatura prin mers, trebuie să ții cont și de anumite detalii. Există mai multe modalități de a ridica potențialul de dezvoltare a mușchilor. Este important să crești viteza și înclinația suprafeței pe care mergi sau să adaugi greutăți. Pentru început, poți intensifica efortul prin creșterea vitezei. Mușchii tăi vor munci mai mult cu cât mergi mai repede. De asemenea, ia în considerare urcarea scărilor sau așezarea mai sus a înclinării pe banda de alergare. Inima va pompa mai mult sânge, vei pune la lucru mușchii feselor și ai picioarelor.
Încearcă să adaugi și greutăți în timp ce mergi! Apucarea unor greutăți ușoare și mișcarea lor în față și în spate în timp ce mergi este o tactică de tonifiere a musculaturii care vizează nu doar picioarele, fesele și abdomenul inferior, ci și brațele.




































