Jennifer Aniston și Brad Pitt, din nou apropiați! Foștii soți iau masa împreună și se vizitează constant
Pentru câteva minute memorabile, în ianuarie 2020, Jennifer Aniston și Brad Pitt ne-au făcut să credem că una dintre cele mai celebre despărțiri de la Hollywood ar putea avea parte de un final fericit, până la urmă. Iar ceea ce se întâmplă acum pare să confirme asta!

Foștii soți s-au reîntâlnit în culisele galei SAG Awards, iar imaginile cu cei doi zâmbind și salutându-se au devenit rapid virale. Era prima lor apariție publică împreună după mai bine de un deceniu, iar momentul a fost suficient pentru ca vechile speculații despre relația lor să revină în forță.
Jennifer Aniston și Brad Pitt au format unul dintre cele mai cunoscute cupluri ale anilor 2000. Cei doi s-au căsătorit în 2000 și au divorțat în 2005, după aproximativ șapte ani de relație. Despărțirea lor a fost intens mediatizată, mai ales pe fondul speculațiilor privind apropierea lui Pitt de Angelina Jolie, partenera sa din filmul Mr. & Mrs. Smith.
Ani mai târziu, însă, întâlnirea de la SAG Awards a oferit o imagine complet diferită. Pitt și Aniston au părut relaxați și afectuoși unul cu celălalt, iar gesturile lor au fost analizate la nesfârșit de fani și de presa mondenă. Pentru admiratorii fostului cuplu, câteva secunde au fost suficiente pentru a reaprinde speranțele unei eventuale împăcări.
Iar acum presa de pe ocean scrie despre împăcarea celor doi foști soți conform surselor americane, Jennifer și Brad poartă conversații private, au parte de întâlniri discrete și iauadesea masa împreună. Evident că aceste informații nu sunt confirmate de niciunul dintre cei doi actori, însă este cert că relația dintre Jennifer Aniston și Brad Pitt a trecut printr-o nouă transformare.
Dacă în urmă cu două decenii despărțirea lor reprezenta unul dintre cele mai comentate scandaluri sentimentale de la Hollywood, astăzi cei doi par să fi ajuns într-un punct în care pot privi trecutul cu mai multă detașare. Iar tocmai această aparentă apropiere continuă să alimenteze imaginația publicului. S-au împăcat sau sunt pur și simplu doi foști parteneri care au reușit să devină prieteni? Deocamdată, răspunsul îl știu doar Jennifer Aniston și Brad Pitt.
Surse citate de presa tabloidă susțin că Brad Pitt ar fi făcut vizite private la locuința actriței, ceea ce a intensificat întrebările despre natura actuală a relației lor.
Brad Pitt este implicat, în acest moment, într-o relație cu o creatoare de bijuterii cu 20 de ani mai tânără decât el, Ines de Ramon, care-l însoțește adesea la evenimente, iar Jennifer Aniston și-a găsit, în sfârșit, fericirea în amor alături de un terapeut în hipnoză, Jim Curtis. Fiecare este implicat într-o idilă, dar asta nu înseamnă că relațiile nu se pot rupe, atât timp când apar alte tentații, nu?
foto - Profimedia



































