Cacciatore de pui cu ardei copți

Cacciatore de pui cu ardei copți

Ultima actualizare:
caciatore jpg

„Cacciatora“ se traduce prin „vânător“ în română, iar la prepararea acestui fel de mâncare, se folosea pe vremuri carne de iepure şi era ca un fel de tocăniţă a vânătorului.

Ingrediente

5 pulpe superioare de pui

1 ceapă mare, tăiată cubulețe

6 căței de usturoi tocat

3 ardei copți

1 morcov

300 g ciuperci feliate

1/2 cană măsline negre, fără sâmburi

crenguțe de cimbru

1 linguriță oregano uscat

150 ml vin roșu

820 g roșii zdrobite

2 linguri pastă de roșii

ulei de măsline|

sare

piper

200 g roșii pasate din conserve

fulgi de chili

busuioc proaspăt, pentru ornat

Mod de programare

Așezonezi puiul cu sare și piper și-l pui la prăjit în 3 linguri de ulei, într-o tigaie de fontă mai adâncă. După ce devine auriu pe ambele părți, dai deoparte puiul, iar în uleiul rămas călești ceapa până devine transparentă. Adaugi apoi usturoiul, ardeiul copt tăiat fâșii, morcovul ras, ciupercile, ierburile și mirodeniile. Gătești 5 minute până ce legumele încep să se înmoaie.

Torni vinul și gătești până scade, aproximativ 2 minute, adaugi roșiile pasate și fulgii chili și completezi cu sare și piper după gust. Adaugi bucățile de carne și acoperi tigaia cu un capac sau o dai la cuptor până ce sosul a scăzut și puiul este rumenit. Cu 10 minute înainte de a lua de pe foc, adaugi măslinele. Servești cu salată ori cu garnitură de cartofi sau orez.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
inele de aardei cu branz jpg
ceviche peruvian jpg
image png
salata de ardei copti cu fasole jpg
pepene galben la gratar jpg
Alivanca jpg
image png
Cheesecake raw vegan jpg
image
image