Cine a câștigat amuleta de 1.000 de euro la Asia Express. Două concurente s-au impus în fața adversarilor

Cine a câștigat amuleta de 1.000 de euro la Asia Express. Două concurente s-au impus în fața adversarilor

#Asia Express
Ultima actualizare:

Episodul 15 al sezonului 9 Asia Express – Drumul Mătăsii, din data de 30 septembrie 2026, vine cu surprize de proporții atât pentru echipele concurente, cât și pentru telespectatorii care așteaptă cu sufletul la gură fiecare ediție.

Asia Express.
Asia Express. Foto: Antena1

De această dată, concurenții s-au luptat pentru o amuletă în valoare de 1.000 de euro, iar miza a fost una pe măsură. Echipele au fost nevoite să dea tot ce au mai bun în cadrul probelor pregătite pentru ele, fiecare încercând să obțină avantajul pus în joc.

Mirela Vaida și Oana Tomoiagă au câștigat amuleta

În ediția din această seară, concurenții au avut de trecut prin mai multe probe solicitante. Totul a început cu o provocare în care au trebuit să recunoască tiparele unor costume tradiționale din China, după care au pornit într-o cursă cu bărcile.

Mirela Vaida și Oana Tomoiagă.
Mirela Vaida și Oana Tomoiagă. Foto: Antena 1

La finalul probelor, echipa formată din Mirela Vaida și Oana Tomoiagă a fost cea care s-a impus și a câștigat amuleta în valoare de 1.000 de euro. Victoria a venit după o cursă în care concurentele au fost nevoite să fie atente la fiecare detaliu și să dea tot ce au mai bun pentru a ajunge primele la final.

Vizibil încântată de reușita lor, Mirela Vaida a vorbit despre efortul depus pentru a obține amuleta.

„E un premiu pe care noi chiar l-am muncit, l-am câștigat cu efort!”, a declarat Mirela Vaida, la Asia Express.

Maurice Munteanu a făcut haz de necaz

La polul opus, Maurice Munteanu, care formează echipă cu Connie Preda, a făcut o glumă pe seama desfășurării cursei și a vorbit, în spirit de glumă, despre faptul că s-ar fi „trișat”. Irina Fodor i-a răspuns în aceeași notă și l-a asigurat că va scoate „caietul de plângeri”.

„Se trișează ca-n codru! Toată lumea! Se reia tot! Felicitări! Au ieșit pe primul loc, n-am nicio problemă, Doamne ferește. Dar s-a văzut foarte clar că noi nu aveam cum, pentru că nu era barcă cu motor. Nu aveai cum!”, a declarat Maurice Munteanu la Antena 1. 

Ce avantaj au primit Mirela Vaida și Oana Tomoiagă

Pe lângă cei 1.000 de euro, victoria le-a adus Mirelei Vaida și Oanei Tomoiagă și un avantaj important pentru următoarea etapă a competiției. Cele două au avut dreptul de a stabili ordinea în care echipele pornesc în cursă, ceea ce le-a permis să influențeze desfășurarea următoarei probe.

Astfel, ordinea stabilită de cele două concurente a fost:

1. Cheloo și Mihai Ban

2. Maurice Munteanu și Connie Preda

3. Gabi Torje și Alin Alexuc

4. Loredana Chivu și Ana Maria Mocanu

5. Mirela Retegan și Maya



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
oana monea maria avram colaj instagram jpeg
Cătălin Măruță a revenit la TV după doar 7 luni!
maurice munteanu asia express facebook jpeg
asia express jpg
brigitte, ilie si ioana nastase
cheloo asia express facebook jpeg
cheloo si ombladon
banner maria boroghina jpg
image
image