Cum își educă Adrian Mutu băiatul cel mic? Ce „joburi” are Tiago la doar 9 ani: „Cred că are vreo 4.000-5.000 de lei până acum”
Adrian Mutu este un tată mândru! Tiago, fiul său cel mic, rezultat din povestea de iubire cu Sandra Mutu, are deja, la doar 9 ani, două „joburi” în familie. Fostul fotbalist a dezvăluit ce responsabilități are mezinul și cum îl recompensează atunci când își îndeplinește sarcinile.

Pe lângă o carieră impresionantă în fotbal, Adrian Mutu se bucură și de o viață personală împlinită, iar cei patru copii ai săi reprezintă una dintre cele mai mari bucurii ale sale. Fostul internațional român are două fete și doi băieți, din trei căsnicii. Tiago, fiul său și al Sandrei Mutu, îi împărtășește pasiunea pentru fotbal.
Cum își educă Adrian Mutu fiul cel mic
Adrian Mutu a vorbit despre modul în care își educă copiii, iar atenția s-a îndreptat asupra mezinului familiei. La 9 ani, Tiago are deja responsabilități menite să îl ajute să devină disciplinat și să înțeleagă importanța educației și a implicării în treburile de zi cu zi.
Fostul fotbalist a explicat că școala ocupă un loc important în programul fiului său, care trebuie să își facă temele, să învețe și să obțină rezultate bune. În plus, băiatul are și o sarcină zilnică pentru care primește bani.
„(n.r. – El muncește, face ceva la vârsta asta, abdomene, nu știu?) Da, el are, să zic, două job-uri pentru noi, pentru familia noastră. Școala e foarte importantă, nu lipsește niciodată de la școală! Iar notele trebuie să fie pe măsură. Să învețe. Își face temele, fiecare săptămână, nu există să nu facă spelling (n.r. – exerciții de scriere, în engleză) și să nu îl asculte maică-sa.
Face cu el și după ne arată voturile, că nu știu dacă se mai numesc note, pe care le ia la școală și așa mai departe. Deci nu există. Ținem la școală, pentru că trebuie să fie un băiat care vorbește bine sau cel puțin cât mai bine gramatical, corect, în limba română. Să știe să vorbească o limbă străină, să se descurce… Asta e foarte important. Ăsta e primul job al lui. Al doilea job e că trebuie să își facă patul în fiecare dimineață. Pentru asta, el primește niște bani.”
Câți bani primește Tiago pentru goluri și pase decisive
Adrian Mutu a dezvăluit că își recompensează fiul pentru responsabilitățile pe care le îndeplinește acasă, dar și pentru reușitele de pe terenul de fotbal. Fostul internațional a povestit că, pe lângă banii pe care îi primește pentru că își face patul în fiecare dimineață, Tiago era răsplătit și pentru golurile marcate și pasele decisive.
„Se trezește dimineața și își face patul. Aici e supervizat de femeia pe care noi o avem în casă. Și ea e chiar sinceră cu noi, nu… Trebuie să își aranjeze perna și pătura să o pună pe pat. El doarme mereu doar cu o pătură, că e călduros ca mine. Trebuie să facă asta, are regulile pe ușă la el. (...) Anul trecut îl bonificam pentru gol și pase de gol. La gol îi dădeam 5 lei, la pase de gol 10 lei. Îi dădeam mai mult la pasă de gol ca să nu îl fac egoist. Îl vedeam că tinde să dea el gol și i-am zis că la assist primește 10 lei”, a declarat Adrian Mutu în cadrul podcastului iAM Ștucan.
Adrian Mutu îl învață pe Tiago să economisească și să investească
Pe lângă responsabilitățile pe care le are acasă, Tiago învață și cum să își gestioneze banii. Adrian Mutu a dezvăluit că o parte din suma primită de fiul său este pusă deoparte, într-un sistem prin care încearcă să îl familiarizeze cu economisirea și investițiile încă de la o vârstă fragedă.
Fostul fotbalist a explicat că băiatul își păstrează o parte din bani pentru propriile dorințe, în timp ce restul este investit, urmând să primească o sumă mai mare după o anumită perioadă. Potrivit acestuia, Tiago a reușit deja să strângă câteva mii de lei și își urmărește cu atenție economiile.
„El primește 20 de lei pe săptămână pentru asta. Deci are 80 de lei pe lună, între care 40 de lei mi-i dă mie, ca investiție, și după 3 luni îi dau dublu. Și 20 de lei își ia el ce vrea. Ăia 40 de lei (n.r. – investiți) îi pun deoparte și în trei luni îi dau 120 de lei. Da, ideea de a investi undeva. El gândește, cred că are vreo 4.000-5.000 de lei până acum. Serios. Chiar îi are fizic, pentru că mă și controlează. Și, uite, când își dorește ceva, ajunge și ia bani din investiția făcută. Și se duce și ia. Eu i-am zis, ai grijă ce îți dorești, nu lua toate prostiile… În general își ia ghete de fotbal. Eu i le plătesc cu cardul, dar îi iau 600 de lei (n.r. – din economii). Îi iau, nu îi las! Verifică, să vezi cum… Fix! E o educație financiară pe care încerc să i-o induc”, a adăugat „Briliantul”.




































