Drama lui Teo Trandafir! Ce a pățit după ce a trecut prin cinci anestezii generale: „Aveam creierul praștie!” Ce regim alimentar strict ține și în prezent
Teo Trandafir (55 de ani) a văzut moartea cu ochii în 2011, când medicii au diagnosticat-o cu pancreatită acută. A stat 100 de zile în spital la Viena și după nu mai puțin de cinci anestezii generale și-a pierdut memoria. Vedeta a făcut noi mărturisiri despre cea mai grea perioadă a vieții sale.
În ianuarie 2011, Teo Trandafir a trecut prin cea mai dificilă încercare a vieții ei. Vedeta a fost la un pas de moarte, după ce a făcut o pancreatită acută.
Teo a stat internată într-un spital din Viena timp de 100 de zile, a fost operată, însă starea ei era tot mai gravă, iar medicii nu-i dădeau prea multe șanse de supraviețuire.
Într-o lună jumătate, prezentatoarea TV a fost supusă la nu mai puțin de cinci anestezii generale, care au dus la pierderea totală a memoriei.
Teo Trandafir: „Am învățat din nou culorile, numerele, textele Beatles”
„Eu mi-am dat seama că oamenii din jurul meu au suferit pe alocuri, mult mai mult decât mine, pentru că eu puteam să duc, înțelegeam durerea, o gestionam, înțelegeam că nu mai am memorie deloc, că mi s-a șters tot hardul, că nu știu dacă sunt bărbat sau femeie, că nu știu cum mă cheamă, că nu știu dacă am copii, dar cumva îmi spuneam că trebuie să fiu calmă, că de undeva o să se ivească ceva, pentru că eram în singurătate.
Eu nu știam nimic despre mine și multe dintre lucrurile care mi se întâmplaseră până atunci, s-au dus. Sunt oameni cu care mă întâlnesc și îmi sar de gât cu drag și eu nu știu cine sunt, nici azi, dar am recuperat, am învățat, din nou, culorile, am învățat numerele, textele Beatles, am luat-o de la început.
Mi-am luat un radio care rula doar melodii Beatles și am ascultat luni întregi până când am recuperat toate textele, pe care le uitasem complet.
Am făcut cinci anestezii generale, într-o lună jumătate și asta îți face creierul praștie. La un moment dat, eu am abandonat ”, a dezvăluit Teo Trandafir, chiar în podcastul pe care îl moderează.
Dieta lui Teo Trandafir! Ce mănâncă în fiecare zi? „Mă doare, mă ustură stomacul”
După câțiva ani, în decembrie 2013, Teo Trandafir a decis să-și facă și o operație de micșorare a stomacului, iar imediat după operație a început să consume doar lichide.
Teo a dezvăluit că ține un regim alimentar și în prezent.
„Mănânc foarte puțin și destul de des, când mi se face foame în general. Mănânc orice, numai că de exemplu dintr-o ceafă de porc, mănânci foarte puțin.
Nu mai mănânci și pâine că doar nu ești nebun. Mănânc chestii care nu îngrașă, nu beau niciodată acid, pentru că nu pot, pentru că mă doare, mă ustură stomacul. Nu mă mănânc prăjeală pentru nu îmi place.
Beau un litru și jumătate de apa dimineața, cum mă trezesc! N-ați vrea să știți cum e până înghiți atâta apă. E un chin groaznic, dar asta trebuie să fac eu de ani de zile”, a mărturisit Teo, în emisiunea pe care o prezenta, la Kanal D.