Motivul uimitor pentru care Edan nu a vrut să-și lase mama la Survivor România: „Vica a plecat cu inima sfâșiată de durere”

#Survivor România
Ultima actualizare:

Vica Blochina (47 de ani) face parte din echipa “Faimoșilor” de la “Survivor România” 2023. Blondina reușește să aducă puncte importante, însă, în același timp, se gândește și la fiul ei, Edan (14 ani), care a ales să nu mai vorbească cu ea de când a aflat că pleacă în Republica Dominicană.

Contactat de Click!, Florin Burescu, tânărul designer de modă care se ocupă de activitatea conturilor de socializare: Instagram și Facebook ale blondinei, ne-a declarat că Edan s-ar fi opus acestei participări din cauză că îi este frică ca Blochina să nu se accidenteze.

Vica Blochina a spus cu lacrimi în ochi, într-un testimonial al emisiunii “Survivor România” 2023, că fiul ei s-a îndepărtat de ea și a ales să nu nu mai vorbească cu ei, alegându-l pe tatăl lui, Victor Pițurcă (66 de ani), în detrimentul ei.

„Copilul meu nu vorbește cu mine pentru că am plecat la această competiție. Nu a vrut să plec. M-am bucurat foarte mult pentru că am vrut să-l fac mândru pe el. Când am dat jos ultima piesă, eu m-am gândit la el.”, a spus Vica Blochina.

Vica Blochina, suferință fără margini

„Nu știu nimic de băiat de când a plecat Vica în Dominicană. Nu vorbesc cu el. Știu de la Vica Blochina că a plecat cu inima sfâșiată de durere pentru că băiatul ei nu a fost de acord cu această competiție pentru ea. Mereu îi spunea că are tot acasă și că nu este nevoie să meargă acolo pentru că acolo nu are confortul de acasă și o să îi fie greu.

Teama lui Edan este ca Vica să nu se accidenteze. Vica este o femeie puternică atât fizic cât și psihic. A plecat cu încredere în forțele proprii și chiar dacă nu este o sportivă sunt sigur că își da toată silința pentru a reuși. Din prima ediție Vica a adus un punct echipei și asta este un avantaj pentru dânsa.”, a declarat Florin Burescu.

În emisiunea „Fiță cu Adiță”, Vica Blochina vorbea recent despre problemele pe care le are cu fiul său, Edan. Blondina povestea cum adolescentul s-a depărtat în ultima perioadă de ea și a ales să stea mai mult în preajma tatălui său, Victor Pițurcă. Decizia lui Edan a dus-o pe Vica Blochina în depresie. 

Vica Blochina, iubire pătimașă cu Victor Pițurcă

Vica Blochina i-a fost amantă timp de 16 ani lui Victor Pițurcă. Astfel, că în urmă cu 14 ani, blondina îl aducea pe lume pe Edan, fiul lor. Chiar dacă s-au iubit aproape două decenii și au un copil împreună, fostul antrenor al echipei naționale nu a divorțat de soția sa.

Fosta balerină a intrat în atenția tuturor după ce i-a intentat lui Victor Pițurcă proces de paternitate, pentru ca fostul antrenor să își recunoască copilul. Astfel că, în 2012, judecătorii decideau, în urma probelor strânse, că Edan este fiul lui Victor Pițurcă, obligându-l să plătească, atunci, o pensie alimentară de 39.000 de lei lunar.

Timpul a trecut, iar în băiatul s-a mutat la tatăl său, iar acum locuiește cu Victor Pițurcă, soția acestuia și restul familiei. Tot ei sunt cei care se ocupă exclusiv de educația lui Edan, care acum e la liceu, este adolescent și pare că nu a moștenit dorința mamei sale de a se afirma la TV. 

Edan Pițurcă este un copil discret, nu apare la evenimentele publice, nici pe social media și trăiește departe de showbiz.

Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Kate Letizia și Sofia colaj jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
image png
netflix shutterstock jpg
diandra survivor jpg
Survivorr e1732526004318 1200x676 webp
image png
netflix craciun shutterstock1 jpeg
andreea balan victor cornea colaj instagram jpg
642480b78bd85c6d1366d41d logo jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net