Radu Itu, hotărât să câștige Survivor România. Ce vrea să facă «faimosul» cu banii

#Survivor România
Ultima actualizare:

Înainte de a pleca ne-a oferit câteva detalii despre perioda ce va urma şi ne-a prezentat un filmuleţ cu antrenamentele pe care le-a făcut pe malul Lacului Floreasca.

radu itu 2 jpg

Click!: De ce îţi este cel mai frică la Survivor România?

Radu Itu: Nu mi-e frică de nimic, îmi fac griji de cum o să reacţionăm cu toţii în faţa foamei şi a monoto­niei din zilele în care nu avem curse sportive. Sper să nu ne tracasăm unii pe alţii.

Ce ai face cu banii dacă ai câştiga premiul cel mare?

Vreau să îmi extind afacerea cu pălării şi să îmi ajut aproapele. Şi eu, la rândul meu, am fost ajutat şi vreau să sprijin pe cine voi simţi eu că va avea nevoie.

Ce crezi că-ţi va lipsi cel mai mult?

Telefonul. Recunosc, sunt dependent de telefon.

Radu s-a antrenat pe malul Lacului Floreasca
Radu s-a antrenat pe malul Lacului Floreasca

Îţi este teamă de cineva dintre colegii tăi în lupta sportivă?

Nu, avem toţi câte două mâini şi două picioare, mi-e teamă doar să nu mă accidentez.

Cât ai stat cel mai mult fără mâncare sau fără acces la tehnologie?

În ultimele două luni m-am antrenat şi am mâncat doar o dată pe zi, am norocul că nu sunt gurmand, mănânc doar că să nu mor. Fără tehnologie, nu am mai stat de când eram copil.

Radu s-a antrenat pe malul Lacului Floreasca
Radu s-a antrenat pe malul Lacului Floreasca

Ştim că ai fost la „Ninja Warrior”, alt reality show celebru. Cum crezi că va fi de această dată?

Mult mai greu, de această dată după o zi plină şi obositoare nu voi mai avea acces la confortul de acasă. Voi fi slăbit şi nevoit să mă culc pe nişte scânduri.

Cum s-a apucat de făcut pălării

Radu Itu este un personaj extraordinar. Este şi model, dar e pasionat şi de călătorii, sporturi şi motociclete. Dar cum s-a apucat să facă pălării? Povestea lui a început acum câţiva ani în Bali, când a intrat într-un magazin de pălării.

Acolo, a întâlnit un meşter, care l-a inspirat. După ce a revenit în ţară, Radu s-a apucat de treabă şi a pus bazele unei afaceri.

Radu Itu e sportiv: a mai participat la Ninja Warrior și Splash!
Radu Itu e sportiv: a mai participat la Ninja Warrior și Splash!

„Povestea pasiunii mele începe în felul următor. Acum un an am fost în Bali. Am mers acolo să mă relaxez, să mă simt bine, să fac surf şi uite că pe lângă asta, m-am tot plimbat, am explorat insula şi am dat de un meşter acolo. Avea în jur de 75-80 de ani şi s-a uitat la mine şi mi-a zis: „Dacă tu crezi că îţi place chestia asta, apucă-te să faci pălării. Du-te la tine în ţară şi apucă-te de asta, că o să reuşeşti”, a povestit pălărierul Radu Itu, la „Vorbeşte Lumea”, la PRO TV.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințesa Caroline și Pierre Casiraghi cu soția Beatrice Borromeo, doliu în familia Casiraghi de la Monaco   Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
banner cristina cioran png
Noul serial „Ana, Mi-ai fost scrisă-n ADN” s-a lansat printr-o petrecere de Crăciun foto: Mihai Stetcu
netflix pixabay png
image png
banner Oana Ioniță
image png
netflix pixabay jpg
marinela chelaru colaj captura video jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net