Top 3 cele mai vizionate filme pe Netflix din ianuarie până în septembrie. Au fost vizionate de sute de milioane de oameni
O scurtă privire în calendar ne va arăta că deja începem să înaintăm în luna octombrie. Iar dacă suntem în căutarea unui film bun, există câteva titluri care au bătut nenumărate recorduri pe Netflix, în acest an. Din luna ianuarie și până acum, sute de milioane de oameni au vizionat aceste producții.

Acest an a fost unul de succes pentru Netflix, care a dovedit că fulgerul poate lovi, contrar credinței populare, de mai multe ori în același loc. Mai multe filme au fost vizionate de sute de milioane de oameni, iar unul dintre ele a reușit să bată toate recordurile de audiență într-un timp surprinzător de scurt!
Desigur, platforma de streaming a fost la fel de ocupată și atunci când vine vorba despre seriale. Producții precum „Wednesday” și „Squid Game” au dominat topurile în acest an, însă locul 1 la capitolul seriale revine lui „Adolescence”, o dramă psihologică lansată în luna martie.
Au fost cele mai populare filme de pe Netflix în acest an
Poate că cea mai mare surpriză din acest an a fost „Kpop Demon Hunters”, un film de animație care s-a lansat pe data de 23 august. Iar în ciuda faptului că premiera a avut loc mult mai recent comparativ cu celelalte filme din acest top, „Kpop Demon Hunters” a fost vizionat de peste 235 milioane de oameni!
Acest film de animație spune povestea unei formații de cântărețe care este forțată să se lupte în secret cu demoni, doar pentru a-și proteja fanii. Iar într-un timp atât de scurt, producția de animație a devenit cel mai vizionat film Netflix din toate timpurile.
A fost surpriza anului 2025
În topul preferințelor din acest an se mai numără și „Back in Action”, un film care s-a lansat pe data de 17 ianuarie 2025. Această producție este una plină de acțiune, iar în rolurile principale sunt doi actori faimoși, mai precis, Cameron Diaz și Jamie Foxx.
Cei doi actori legendari interpretează rolul unor foști spioni CIA pe nume Emily și Matt, care sunt nevoiți să lupte pentru viețile lor după ce le este deconspirată identitatea. Acest film a fost vizionat de peste 164 de milioane de oameni în acest an.
Sute de milioane de oameni au vizionat aceste filme
Iar printre cele mai populare filme din acest an se numără și „Straw”, lansat tocmai pe data de 6 iunie. Această producție a fost vizionată de peste 102 milioane de oameni, iar filmul a fost apreciat atât de către critici cât și de către fanii obișnuiți.
Acest film spune povestea dramatică a unei mame care este nevoită să înfrunte probleme dificile și care ajunge să fie obligată să lupte doar pentru custodia propriei ei fiice. Acest film dramatic a fost printre cele mai populare, în acest an.



































