3 din 4 femei gravide suferă de problemele intestinale

3 din 4 femei gravide suferă de problemele intestinale

Ultima actualizare:
1 2 jpg jpeg

Cercetătorii consideră că aceste tulburări nu afectează în mod considerabil calitarea vieţii viitoarei mămici.

Oamenii de ştiinţă de la Centrul Medical al Universităţii din Maywood, SUA, menţionează că aceste probleme intestinale sunt puse pe seama schimbărilor fiziologice şi hormonale, care apar în timpul sarcinii.

De asemenea, suplimentele alimentare şi mineralele administrate pe perioada sarcinii ar putea favoriza dereglări cum sunt constipaţia, diareea, stările de balonare şi simptomele sindromului de colon iritabil.

Din moment ce se cunosc aceste efecte adverse, autorii studiului recomandă femeilor care se ştiu cu probleme încă dinainte de a rămâne însărcinate să ia măsuri pentru a ţine situaţia sub control. Pentru acest lucru, trebuie să se ţină cont de sfaturile medicului care supraveghează sarcina.

La experiementele efectuate de cercetătorii americani au participat 104 femei, aflate în primul trimestru de sarcină, şi 66 de femei aflate în cel de-al treilea.

Rezultatele studiului au fost prezentate în cadrul întâlnirii anuale a Colegiului American de Obstetrică şi Ginecologie, care a avut loc în New Orleans, SUA.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
saltea jpg
image png
somn dormit adobestock jpg
ulei de masline pexels jpg
alcool distelapparath pixabay jpg
Alzheimer FOTO Shutterstock
suc cola suc acidulat bauturi carbonatate shutterstock 361921463 jpg
shutterstock 2430095987 jpg
image
image