Acest mineral este important pentru scăderea hipertensiunii. Ce alimente îl conţin

Majoritatea oamenilor știu că reducerea aportului de sodiu (sare) poate contribui la scăderea tensiunii arteriale. Însă sodiul nu este singurul nutrient de care trebuie să ținem cont în gestionarea hipertensiunii.
Cercetări recente arată că sodiul ar putea reprezenta doar jumătate din ecuație. Aceasta este concluzia unui raport recent publicat în The American Journal of Clinical Nutrition, care a analizat abordări alimentare alternative pentru gestionarea tensiunii arteriale – un obiectiv important, având în vedere că aportul zilnic mediu de sodiu în rândul adulților este ridicat.
Mai mult potasiu, mai puţin sodiu
Cercetătorii au constatat că mărirea aportului de potasiu, concomitent cu reducerea celui de sodiu, ar putea reprezenta cea mai bună strategie pentru gestionarea tensiunii arteriale, informează prevention.com.
Reducerea aportului zilnic de sodiu este, după cum se știe, dificilă, atât din cauza prezenței acestuia într-o mare varietate de alimente, cât și a utilizării lui frecvente ca potențator de aromă.
„Ani la rând, discuțiile despre tensiunea arterială s-au concentrat în principal pe reducerea sodiului. Însă mărirea aportului de potasiu ar putea fi o parte la fel de importantă a ecuației”, explică Melissa Prest, purtător de cuvânt al Academiei de Nutriție și Dietetică.
„Alimentele bogate în potasiu – precum legumele cu frunze verzi, roșiile, fasolea, lintea, cartofii, avocado, bananele și pepenele galben – ajută organismul să regleze echilibrul sodiului și susțin menținerea unei tensiuni arteriale sănătoase. Ideea principală nu este să alegem o strategie în detrimentul celeilalte, ci să combinăm consumul sporit de alimente bogate în potasiu cu limitarea excesului de sodiu, pentru a obține cele mai bune rezultate”, a adăugat Melissa Prest.
Dr. Mihaela Posea, medic specialist diabet, nutriție, boli metabolice, doctor în medicină, a declarat revistei „Click!Sănătate" că „majoritatea ghidurilor privind tratamentul hipertensiunii, precum și organizații precum Asociaţia Americană a Inimii sau Organizația Mondială a Sănătății recomandă un aport de sodiu nu mai mare de 2- 2,3 g/zi, acesta corespunzând unei lingurițe de sare (5 g).
Hipertensiunea, factor de risc cardiovascular
Netratată, hipertensiunea poate avea consecințe majore asupra sănătății generale a inimii. „Hipertensiunea este unul dintre cei mai importanți factori de risc modificabili pentru bolile cardiovasculare, inclusiv infarctul miocardic, accidentul vascular cerebral, insuficiența cardiacă și bolile renale”, afirmă dr. Jennifer Wong, medic cardiolog.




































