Alcoolul sanitar combate coronavirusul, dar numai asociat cu spălarea temeinică pe mâini

Alcoolul sanitar combate coronavirusul, dar numai asociat cu spălarea temeinică pe mâini

Ultima actualizare:
1 disinfection of hands 4914856 640 jpg jpeg

Spirtul sanitar, indiferent de denumirea sa comercială, poate fi utilizat pentru dezinfectarea mâinilor, dar numai asociat în mod obligatoriu cu o temeinică spălare a mânilor.

Preşedintele Societăţii Naţionale de Medicina Familiei susţine că acelaşi lucru se întâmplă şi cu şerveţelele umede sau gelurile speciale.

”Alcoolul sanitar este în Registrul Naţional al Biocidelor şi se poate utiliza cu succes (ca dezinfectare-n.red.), dar numai după ce ne spălăm temeinic pe mâini cu săpun timp de cel puţin 20 de secunde. Igienizarea este pasul unu, iar după vine dezinfectarea. Aceleşi efect îl au şi gelurile sau şerveţelele umede dezinfectante, dar, la fel, după o temeinică spălare pe mâini. În respectivul Registru Naţional care poate fi consultat pe pagina de internet a Ministerului Sănătaţii se află peste 250 de astfel de produse biocide avizate”, a declarat Sandra Alexiu. 



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image png
gene lungi naturale jpg
stres bruxism webp
cartofi copti cu rozmarin jpeg
shutterstock 2589911453 jpg
autism jpg
shutterstock 1896615571 jpg
apa cu ghimbir jpg
image
image