Bisfenolul A ar putea cauza obezitate

Bisfenolul A ar putea cauza obezitate

Ultima actualizare:
1 2 jpg jpeg

Potrivit cercetării efectuate de oamenii de ştiinţă chinezi şi publicat în „Jurnalul de Endocrinologie Clinică”, nivelul crescut de bisfenol A (BPA) în urină este asociat cu obezitatea abdominală şi cu rezistenţa la insulină. Această substanţă folosită în multe obiecte din plastic, dar şi în conserve, poate produce dezechilibre metabolice care duc la apariţia problemelor cardiace, a diabetului şi a hipertensiunii.

În cadrul cercetării, specialiştii au analizat starea de sănătate a 3.390 de persoane cu vârsta de peste 40 de ani din Shanghai, China. Voluntarilor le-au fost măsurate nivelul de glucoză şi de insulină în sânge, precum şi indexul de masă corporală (IMC), datele fiind corelate cu alte informaţii, precum stilul de viaţă al fiecărei persoane. De asemenea, participanţilor le-a fost măsurat nivelul de bisfenol A în urină.

Voluntarii obezi, inclusiv cei cu obezitate abdominală, şi care prezentau rezistenţă la insulină aveau şi o

concentraţie mai mare de BPA în urină.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
fructe istock jpg
1 medic ginecolog jpg jpeg
shutterstock 2692414305 jpg
sforait jpg
shutterstock 2735197399 jpg
image png
somn dormit adobestock jpg
Sani FOTO Shutterstock jpg
image
image