Semne că ai putea avea cancer

Semne că ai putea avea cancer

Ultima actualizare:
1 2 jpg jpeg

Tusea persistentă

N-ar fi nimic dacă mai tuseşti din când în când. Atunci când tusea te supără de prea multă vreme, de câteva săptămâni bune, n-ar fi rău să mergi la un control medical, pentru a vedea dacă este totul în ordine cu plămânii tăi, pentru că există riscul unui cancer la plămâni.

Dacă sunt motive de îngrijorare, medicul de familie îţi poate face trimitere pentru invetigaţii amănunţite cum ar fi radiografia pulmonară, CT toracic şi abdominal, bronhoscopia, spirometria.

Durerea

Adesea, durerea nu este un simptom al cancerului, dar atunci când persistă, ai nevoie de un control sau de analize medicale.

Durerea în piept care nu cedează în timp scurt poate semnala un cancer la plămâni, iar durerea abdominală este posibil să indice o boală ginecologică sau, în cel mai rău caz, cancer ovarian.

Sângerările

În cazul în care observi sânge în urină, nu trebuie să te gândeşti că e ceva trecător. Uneori, este un indiciu al cancerului de rinichi, dar în mod obişnuit este un semn al unei infecţii urinare. Verifică în primă fază dacă nu este vorba despre o infecţie, apoi întreabă-ţi medicul de familie ce alte opţiuni de tratament există.

Şi sângerările vaginale în afara menstruaţiei ar trebui să te alarmeze, pentru că pot semnala cancer cervical, în timp ce sângerările rectal ar putea indica un cancer de colon.

Iritaţiile

Nodulii imobili, umflarea sănilor schimbările de formă, mâncărimile, iritaţiile, înroşirea unei porţiuni de sân sau în jurul mameloanelor – toate aceste semne pot anunţa cancer mamar, mai ales dacă persistă pe o perioadă mai mare de 2-3 săptămâni.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
alcool distelapparath pixabay jpg
Alzheimer FOTO Shutterstock
suc cola suc acidulat bauturi carbonatate shutterstock 361921463 jpg
shutterstock 2430095987 jpg
shutterstock 1796058736 jpg
Seminte de susan  Sursa foto shutterstock 1943587417 jpg
pierderi de memorie jpg
shutterstock 2528961337 jpg
image
image