Cel mai simplu exerciţiu pentru a-ţi relaxa ochii

Cel mai simplu exerciţiu pentru a-ţi relaxa ochii

Ultima actualizare:

Aşa pot apărea probleme serioase ale ochilor precum vederea înceţoşată, senzaţia de uscăciune, dar şi dureri de cap, gât sau umeri.

Ştefan Puşcă, specialist în terapii complementare ne arată cel mai simplu exerciţiu cu ajutorul căruia ne odihnim ochii. Luaţi o scurtă pauză la fiecare 15-20 de minute în care vă frecaţi palmele până când le simţiţi fierbinţi şi apoi le aşezaţi pe globii oculari.

Veţi încălzi zona ochilor cu podul palmelor până când veţi simţi cum căldura induce relaxare în zonă. Clipiţi de câteva ori pentru a vă umezi ochii. Expirând, lăsaţi capul uşor în faţă până când bărbia va atinge pieptul. Pe inspiraţie rotiţi apoi încet capul către stânga, apoi spre spate.

Continuaţi rotaţia către dreapta şi în jos până la poziţia iniţială expirând. Repetaţi apoi mişcarea în sens invers. Exerciţiul se efectuează de câteva ori, având ca rezultat relaxarea zonei gâtului şi a umerilor, deblocarea meridianelor energetice care alimentează creierul şi ochii. În acest fel vor dispărea problemele de vedere şi oboseala.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
shutterstock 2440187929 jpg
shutterstock 2656424705 jpg
barbat citeste ziarul shutterstock jpg
calciu jpg
shutterstock 2722415699 jpg
alunita talpa picior shutterstock jpg
shutterstock 2399945665 jpg
shutterstock 2726083405 jpg
image
image