De ce cancerul de piele apare şi în zonele neexpuse soarelui

De ce cancerul de piele apare şi în zonele neexpuse soarelui

image

Melanomul se poate dezvolta în zone protejate de soare, precum tălpile picioarelor, palmele, sub unghii sau în părţile genitale. Foto: Shutterstock

Cancerul de piele nu se dezvoltă neapărat în porţiunile afectate în trecut de o arsură solară sau în zonele cele mai expuse soarelui. Deteriorarea pielii cauzată de radiațiile UV nu este întotdeauna vizibilă cu ochiul liber, iar soarele nu este singurul factor de risc pentru cancerul de piele.

Deși expunerea la radiațiile ultraviolete rămâne principala cauză a cancerului de piele, boala nu apare întotdeauna exact în zonele care au suferit arsuri solare vizibile. Expunerea la soare poate afecta celulele pielii fără a provoca neapărat o arsură solară.

Nu toate efectele nocive ale soarelui sunt vizibile cu ochiul liber

Potrivit Ligii împotriva Cancerului din Franţa, 80% din cazurile de cancer de piele sunt asociate cu expunerea excesivă la soare. Este vorba în special cu expunerea frecventă și intensă din timpul copilăriei. Înroșirea rezultată este cauzată de dilatarea vaselor de sânge superficiale de la nivelul pielii. O arsură solară fără vezicule se vindecă de la sine într-o săptămână.

Roșeața dispare, însă arsura provoacă leziuni invizibile. Organismul repară o parte dintre aceste leziuni, dar, pe măsură ce modificările se acumulează, pot apărea mutații care contribuie la dezvoltarea cancerului.

Nu toate tipurile de cancer de piele se dezvoltă în același mod

Există două categorii principale de cancer de piele: carcinoamele (cele mai frecvente și mai puțin grave) și melanomul cutanat (mai rar, dar grav), informează futura-sciences.com.

Carcinoamele se dezvoltă cel mai adesea pe zonele corpului expuse soarelui, cum sunt fața, gâtul, umerii, antebrațele și picioarele. Acestea apar sub forma unor leziuni mici, ferme și reliefate – asemănătoare unor mici noduli sidefii – traversate de vase de sânge minuscule. Riscul de a dezvolta acest tip de cancer de piele este strâns legat de expunerea la soare de-a lungul vieții; apare foarte rar pe zonele corpului care sunt rareori sau niciodată expuse la soare.

În schimb, melanomul poate apărea atât în zonele expuse frecvent soarelui, cât și în cele protejate, cum ar fi talpa piciorului, palma, sub unghie sau în zona genitală. Cel mai adesea, acesta se manifestă prin apariția unei noi pete închise la culoare pe piele sau prin modificarea rapidă a unei alunițe existente.

Genetica: un factor de risc de luat în considerare

Este bine de ştiut că expunerea intermitentă, dar intensă la soare – cum ar fi sesiunile lungi de bronzare din timpul verii – prezintă cel mai mare risc de melanom, în special dacă au existat arsuri solare în copilărie. Expunerea la radiații ultraviolete artificiale, provenite de la aparatele de bronzat, contribuie, de asemenea, la acest risc.

Totuși, și alți factori, în afara expunerii la soare, joacă un rol în apariția melanomului. Numărul alunițelor de pe corp este, de asemenea, un factor determinant major al riscului de melanom. Prezența alunițelor depinde nu doar de expunerea la soare, ci și de trăsăturile genetice care influențează capacitatea melanocitelor (celulele responsabile de pigmentarea pielii) de a se multiplica. Este important de menționat că persoanele cu antecedente familiale de melanom prezintă un risc mai mare de a dezvolta această boală. Se estimează că aproximativ 10% din cazurile de melanom sunt ereditare.

Aşadar, cancerul de piele nu afectează exclusiv zonele care au suferit arsuri solare. Deteriorarea celulelor cutanate poate apărea în timpul expunerii la soare chiar și fără ca pielea să se ardă propriu-zis.

Alți factori care pot explica apariția cancerului de piele în zone neexpuse includ predispoziția genetică, caracteristicile alunițelor și mecanisme biologice specifice țesutului în care proliferează celulele maligne.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
shutterstock 2399945665 jpg
shutterstock 2726083405 jpg
 Sală de fitness- sport- exercitii -antrenament FOTO Shutterstock
boala Alzheimer jpg
sforait jpg
mihaela bilic despre paine jpg
creier unsplash jpg
rutina de dus jpg
image
image