Fă-ţi zilnic masaj în jurul ochilor

Fă-ţi zilnic masaj în jurul ochilor

Ultima actualizare:

Calculatorul nu e principalul vinovat în apariţia afecţiunilor oculare, dar le scoate la iveală şi le accelerează dacă nu ştim cum să le prevenim. Iată câteva sfaturi pe care specialiştii ni le oferă pentru a preveni aceste afecţiuni.

Faceţi pauze regulate. O pauză de cel puţin 5 minute departe de PC ajută ochiul să se relaxeze.

Masaţi zona ochilor, a tâmplelor şi a feţei. Ajută la relaxarea muşchilor feţei.

Clipiţi cât mai des când staţi în faţa calculatorului şi închideţi ochii din când în când, timp de 1 minut.

Distanţa până la monitor trebuie să fie de 50-70 cm.

Ecranul trebuie să fie sub nivelul privirii. Cel mai bine este dacă ecranul este aşezat direct pe mijlocul biroului, nu peste unitatea centrală.

Măriţi caracterele textului pe care îl citiţi. Ochiul va obosi mai greu şi simptomele astenopiei se vor instala mai târziu.

Reduceţi intensitatea culorii verzi a monitorului. Această culoare oboseşte cel mai mult ochiul.

Folosiţi picături speciale dacă vă simţiţi ochii uscaţi. Ajută şi un aparat pentru umidificarea aerului sau un vas cu apă în apropierea unui calorifer.

Consumaţi morcovi şi luaţi regulat vitaminele B, C şi E, folositoare pentru îmbunătăţirea vederii.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
pexels yok lesmono 1585914457 37284767 jpg
Gripă- răceală - femeie bolnavă FOTO Shutterstock
adolescent jpg
shutterstock 1801366816 jpg
fructe istock jpg
1 medic ginecolog jpg jpeg
shutterstock 2692414305 jpg
sforait jpg
image
image