Copil: învaţă-l bunele deprinderi la ora mesei

Copil: învaţă-l bunele deprinderi la ora mesei

Ultima actualizare:
1 66033 original jpg jpeg

Părinţii se străduiesc din ce în ce mai puţin să-i înveţe pe cei mici bunele deprinderi la masă. Astfel, transmit copiilor atitudini şi obiceiuri alimentare proaste, care se răsfrâng negativ asupra sănătăţii lor.

Fără desene animate

Cum să-ţi convingi copilulsă nu mănânce în sufragerie,ca să nu piardă desenul lui preferat? Dacă se poate,pune-i masa ori înainte,ori după desenul respectiv. Stai şi tu cu el la masă,şi acordă-i toată atenţia. Mănâncă şi tu foarte frumos,ca şi cum ai fi permanent urmărită de un ochi critic. Copilul mic are tendinţa de a imita gesturile adultului

Mulţumesc pentru masă!

Există o serie de reguli pe care va trebui să ai răbdare să i le repeţi copilaşului la fiecare masă:

-Să nu stea cu coatele pe masă,pentru că îi deranjează pe cei care stau lângă el.

-Să mestece cu gura închisă  şi să vorbească doar după ce a înghiţit tot.

-Să nu scoată sunete care îi pot deranja pe alţii:să pleascăie,să-şi sufle nasul (dacă nu se poate abţine,are voie să se  ridice şi să se ducă la baie),să „dea vânturi” sau să regurgiteze cu zgomot.

-Să nu uite de acel „mulţumesc pentru masă”,care răsplăteşte eforturile persoanei care a gătit.

Respectă orarul meselor

Foarte important:respectă orarul meselor. Pe cât posibil,aşezaţi-vă cu toţi la masă-ritualul acesta este un reper determinant în formarea copilului tău. Dacă aceasta nu este posibil zilnic,încearcă să impui masa de duminică,în jurul căreia să se reunească toată familia. E un excelent prilej de a trece în revistă întâmplările săptămânii.

Nu vă enervaţi

Nu crea situaţii conflictualecând mâncaţi. Puştiul vine cu plăcere la masă dacă o asociază cu momente plăcute.

Regulile,în funcţie de vârstă

Ţine cont de vârsta micuţului înainte de a-i impune anumite reguli. Unui puşti de 1 an şi-un pic nu poţi să-i ceri să stea nemişcat la masă şi să mânuiască tacâmurile impecabil. Nici nu poţi să nu-l laşi să pună mâna pe mâncare:contactul tactil cu alimentele noi îi este indispensabil pentru de a le „adopta”.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
shutterstock 2285992113 jpg
shutterstock 2399867285 jpg
scleroza multipla jpg
ghimbir usturoi1 jpeg
shutterstock 2761490821 jpg
shutterstock 2467933421 jpg
durere stomac jpg
shutterstock 2654145487 jpg
image
image