Grădiniţa îi ajută pe copii să gândească singuri

La naştere, copilul posedă potenţialităţi şi predispoziţii, este fragil şi neajutorat, însă de-a lungul anilor va deveni parte integrantă a unei societăţi complicat organizate. Treptat, copilul începe să facă primii paşi într-o lume a uriaşilor, capătă autonomie, iniţiativă, îşi satisface nevoi variate, învaţă să se comporte „ca un om mare”.

Grădiniţa este prima experienţă a vieţii în societate a copilului. Ea constituie un cadru nou pentru el, prin dimensiunile şi conţinuturile sale, prin activităţile variate, noi şi interesante: experienţa vieţii în grup, experienţa dialogului şi a ascultării, experienţa jocului, a întrecerii sau a competiţiei.

Frecventarea grădiniţei favorizează conturarea unui comportament social autentic. În grădiniţă, copilul găseşte un climat psihosocial în care va fi în acelaşi timp şi actor, şi spectator. Rolul educatorului trebuie să fie de ghid şi mentor în acelaşi timp, fără a-i impune copilului propriul nivel de înţelegere, ci făcându-l pe acesta să gândească singur, să exerseze singur diverse activităţi, stimulându-i interesul real pentru obiectele şi oamenii din jur.

Ulterior, copilul va trebui să se integreze într-o nouă ambianţă, cu o învăţătoare nouă, cu noi colegi. E necesar deci să-şi ajusteze instrumentele de comunicare pentru a putea stabili relaţii optime.

Contează foarte mult calitatea interacţiunilor intra-familiale, raporturile de comunicare dintre părinţi, dintre aceştia şi copil, ele având o influenţă puternică asupra pregătirii psihologice a copilului pentru şcoală. De aceea până la intrarea la şcoală, dezvoltarea lingvistică, cea afectivă şi cea mentală sunt puternic influenţate de familie.