Incontinenţa urinară se poate trata chirurgical

Incontinenţa urinară se poate trata chirurgical

Ultima actualizare:
1 2 jpg jpeg

Incontinenţa urinară este o boală frecventă şi nu un subiect tabu, cum este considerat de foarte multe persoane. Incontinenţa acută este de cele mai multe ori cauzată de o infecţie. Incontinenţa cronică apare în timp şi are mai mult subramuri: incontinenţa de efort, de urgenţă, funcţională, de reflex sau totală. În cazul incontinenţei de efort, pierderea de urină poate apărea când o persoană strănută, tuşeşte sau ridică un obiect greu.

Bandeletele suburetrale, alternativa chirurgicală

De la introducerea lor, procedeele de aplicare a bandeletelor suburetrale pentru tratamentul incontinenţei urinare s-au bucurat de mult succes. Este bine să ştii că preţul acestor bandelete şi dispozitivele de aplicare a acestora sunt compensate integral de stat. Un instrument special creat permite medicului să plaseze bandeleta în jurul porţiunii mijlocii a uretrei cu ieşire prin cele două incizii mici făcute la nivelul peretelui abdominal. Intervenţia se face sub anestezie locală sau generală.

Operaţia este uşoară şi durează aproximativ 30 de minute, iar la câteva zile pacienta îşi poate relua activităţile normale, cu respectarea indicaţiilor date de către medic.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
alcool distelapparath pixabay jpg
Alzheimer FOTO Shutterstock
suc cola suc acidulat bauturi carbonatate shutterstock 361921463 jpg
shutterstock 2430095987 jpg
shutterstock 1796058736 jpg
Seminte de susan  Sursa foto shutterstock 1943587417 jpg
pierderi de memorie jpg
shutterstock 2528961337 jpg
image
image